L-am venerat pe Eminescu
Ieri, 18 septembrie 2014, la ora 6 p.m., cei mai buni români de pe aici ne-am adunat din nou în PIAŢA ROMÂNIEI din MONTREAL să sărbătorim 10 ani de la ridicarea pe verticală a statuii geniului poeziei neamului românesc – Mihai Eminescu. Reamintesc cititorilor ziarului „Curierul de Vâlcea” că minunatul eveniment se datorează forumului UNESCO – care a declarat 2004 Anul Internaţional Eminescu.
Pentru şlefuirea şi desăvârşirea statuii au concurat mai mulţi sculptori români. A fost preferată opera sculpturală a maestrului Vasile Gorduz – din Bucureşti. În detrimentul sculptorului Nicăpetre, din Toronto. Şi, mai ales, în defavoarea sculptorului român-montrealez Şerban Popa. Acest cunoscut maestru s-a prezentat la concurs cu un minunat bust: Eminescu zburător – inspirat şi desăvârșit executat după poemul ZBURĂTORUL – aparținând ilustrului poet. Ce-i drept, sorţii izbânzii au fost niţel măzluiţi de ex-ambasadorul de-atunci, Elena Sava Ştefoi. Excelența sa a plecat, iar noi, românii din Montreal și din împrejurimi, am rămas cu un gust amar. Pentru că nici locul ales pentru imortalizarea statuii Eminescului nu a fost cel mai potrivit. După opinia celor mai mulți români de-aici, locul potrivit ar fi fost în perimetrul Bisericii Ortodoxe Române „Buna Vestire” şi a Centrului Cultural Român din Montreal.
La ceremonia aniversării primului deceniu de prezenţă a Eminescului pe pământ canadian au participat şi autorităţi marcante ale primăriei Montrealului. Remarcantă a fost şi prezenţa noului Consul General – domnul Victor Socaciu. Totul s-a petrecut pe un decor splendid meşterit de cunoscutul disseiniger, Marc Marinescu. Nu a lipsit din anturaj fondul muzical al Rapsodiei Române, a lui George Enescu. Au urmat evocări, amintiri, versuri… Eu, ca aport poetic, am oferit, în deschidere, un poem nostalgic, scris cu 60 de ani în urmă, când tânăr licean hoinăream prin Iaşi. Poemul a fost scris lângă statuia lui Mihai Eminescu din cimitirul Copou. Băiet fiind… pe străzi cutreieram şi scriam, zilnic, la umbra marelui poet :
Te salut fratele meu – Mihai,
sărut mâna îţi zic… dacă vrei
dă-mi o frunză din tine şi-mi dai
lacrima ta izvorîtă din tei.
Doamne, Mihai, să mă ierţi c-am venit.
dulcele târg are toamnele bete;
ţi-am adus un ulcior şi-un colac rumenit,
poate ţi-e foame… poate ţi-e sete…
Şi acum zece ani, la dezvelirea statuii, am recitat întregul poem. Eram desculţ… şi am pus la picioarele lui Mihai o ploscă plină cu vin, colăcei, nuci etc. Iubitul nostru actor, octogenarul Septimiu Sever, a recitat magistral, în română şi în franceză, versuri ale Poetului Nepereche.
Astăzi, după zece ani, ne-am strâns din nou lângă Mihai al nostru, în această cam răcoroasă după-amiază de toamnă canadiană. Şi am vorbit cu marele Mihai Eminescu aşa… ca de la român la român:
Frate Mihai, de când te-ai dus dintre noi
multe minuni am scris în uitare.
Uneori am plecat la război,
rare ori am sădit câte-o floare.
Îţi spunem, mărite Mihai, că graţie ţie avem,
acum la Montreal, o PIAŢĂ A ROMÂNIEI.
Poet iubit, tu… veşnic exilat,
ne cauţi pe de-arândul, pe planetă
şi versul meu te unge – împărat
prin lumea asta rea şi desuetă.
Mai spune-ne, frate Mihai, cine sunt dacii,
adu-ne-aminte pildele din Danii
că „fericiţi în cer sunt doar săracii”
au nu farsorii, avortonii, şarlatanii.
Şi zeul Mihai ne-a ascultat de pe bătătura cerului şi s-a minunat!…
Bine-ai venit la noi, din veşnicie,
să fii stindardul altor veşnicii.
Păduri ţi-am dat – şi râuri, munţii, Marea
şi nu-s pe lume alte Românii.
Nu-s calendare să-ţi măsoare viaţa,
nu-s veşnicii uitării să te dea.
Vestea s-a dus prin cosmos:
Eminescu a mai apris prin cer o nouă stea!
Dar veşnicia terestră a lui Eminescu a fost foarte scurtă. Iar modestia lui a fost poleită cu divinitate.
Iată, prieteni români, că se lasă seara. Eminescu ne priveşte de pe soclu şi numără teii, mereu fără soț, pe care românii i i-au sădit sub privirile sale adânci. Teii lui Eminescu din Montreal… dintre care unul a fost retezat, masacrat de nişte aşa-ziși oameni. În altă noapte, aceiaşi vagabonzi au pus pe pieptul lui Mihai un carton cu măscări… în limba engleză! Mizerabil gest!
…Obosit şi mistuit de nedreptăți, Poetul îşi dorise să doarmă în liniştea serii, pe marginea Mării. Acasă nu i s-a împlinit dorinţa. Aici, la Montreal, l-am tămâiat spre moarte şi l-am aşezat lângă susurul ca de valuri al foşnetelor de frunze din teii fără de soţ. Noi, frații lor de-aici, din îndepărtata Țară a Frunzei de Arțar, i-am respectat creştineşte dorinţa:
…şi îţi doreai, adeseori
ca într-o dulce înserare
MIHAI – să te lăsăm să dormi,
singur, pe-o margine de Mare…
Stimați și iubiți cititori, poate că acasă, în România, în ziua jubileului, dorurilor noastre au plâns duioase, clopotele din biserici şi catedrale şi românii şi-au amintit de poetul Mihai Eminescu, pe care Dumnezeu ni l-au dăruit. Aici, la Montreal, au plâns toate clopotele din sufletele noastre. Şi nu uitaţi că Alex Cetăţeanu, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, a făcut, poate, cea mai frumoasă remarcă, atunci când a spus public: „Pe teritoriul Canadei avem, raportat la suprafaţa imensă, cea mai mare densitate de statui ale Eminescului. Trei: la Hamilton, Montreal şi Windsor.” Este marele merit al românilor de-aici, care nu și-au uitat originea și înaintașii!
…Mihai, să-i spui lui Dumnezeu că Vă venerăm, Vă iubim şi Vă slăvim pe amândoi.
19 septembrie 2014, la Montreal
Corespondență din Montreal de la poetul George Filip