Junioarele de la CET Govora au ocupat doar locul secund în play-off-ul semifinal


CET2• acestea au ratat astfel şansa de a participa la turneul final

Timp de trei zile, în perioada 15-17 martie, Sala Capela din municipiul Râmnicu Vâlcea a găzduit Seria a II-a a turneului semifinal de volei destinat junioarelor. La această întrecere au participat patru formaţii: CS CET Govora (gaz­dele turneului), LPS Piteşti, CS Juvenil Braşov şi CS Cons­truc­torul Familia Bucureşti. Chiar dacă obiectivul vâlcen­celor (pregătite de soţii Nicoleta şi Marius Mărgărit) îl repre­zenta obţinerea primului loc şi implicit a „biletelor” pentru faza naţională a campionatului de junioare, din păcate pen­tru voleibalistele de la poalele Dealului Capela, această do­rinţă nu s-a transformat în realitate. Ele au început bine tur­neul, trecând facil în primul joc de bucureştencele de la Cons­tructorul cu scorul de 3-0 (25-20; 25-15; 25-14). Pasul gre­şit care le-a costat calificarea a survenit în ziua a doua (vi­neri, 16 martie), atunci când vâlcencele au fost învinse de arge­şencele Liceului cu Program Sportiv cu scorul de 3-1 (pi­teştencele au cedat doar primul set, impunându-se în cele­lalte trei: 15-15; 26-24; 25-20; 26-24). În ultimul joc, care practic nici nu a mai contat (având în vedere că trupa din Argeş obţinuse o nouă victorie), tinerele voleibaliste vâlcence s-au concentrat totuşi destul de bine, reuşind să le depăşească cu un categoric 3-0 pe braşovencele de la Juvenil (25-14; 25-11; 25-8).

Celelalte trei rezultate înregistrate în turneul semifinal de la Râmnicu Vâl­cea au fost: LPS Piteşti – CS Juvenil Braşov 3-1 (22-25; 24-15; 25-18; 25-10); CS Juvenil Braşov – CS Cons­tructorul Familia Bucureşti 2-3 (15-25; 25-20; 25-22; 19-25; 15-17) şi CS Cons­tructorul Familia Bucureşti – LPS Piteşti 2-3 (25-22; 25-13; 4-25; 13-25; 14-16) – din toate aceste partide obser­vându-se clar faptul că sportivele vâl­cence au clacat chiar în meciul de­cisiv împotriva argeşencelor, ele impu­nându-se fără probleme în rest; în timp ce, formaţia câştigătoare, LPS Piteşti a avut „emoţii” cu toate cele trei echipe întâlnite, cedând de fiecare dată primul set, dar ieşind triumfătoare în cele din urmă.