Judeţul Vâlcea a devenit mai bogat spiritual


• în satul Grebleşti din comuna Câineni a avut loc sfiinţirea bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Boia

Sâmbătă a fost o zi specială pentru locuitorii din nordul judeţului nostru, în satul Grebleşti din comuna Câineni desfăşurându-se târnosirea Mănăstirii Boia, eveniment organizat sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Râmnicului, lăcaşul de cult urmând să poarte hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim al Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi care au oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Boia, cu această ocazie, aducându-se racla cu moaştele sfântului Grigorie Decapolitul. Edificiul a fost construit în perioada 2005-2010, piatra de temelie fiind pusă sub binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Gherasim al Râmnicului de către părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, cunoscută faţă bisericească, plecată de curând la cele veşnice. Între anii 2011-2013, a fost pictată în frescă de către pictorii Oprea şi Andrei Pioară din Focşani. Mănăstirea Boia este o mănăstire de maici, ridicată în cinstea Fecioarei Maria şi se va dovedi în mod cert un punct de reper şi sprijin pentru viaţa spirituală a oamenilor din nordul judeţului nostru, dar şi a pelerinilor ce trec pe Valea Oltului, mai ales că această parte a judeţului nostru ducea lipsă de un astfel de lăcaş de cult.

Mai trebuie amintit faptul că la ridicarea acestui aşezământ au contribuit mai multe familii iubitoare de credinţă din zona de nord a judeţului şi nu numai, precum familia Boromiz Nicolae cu fiii, fraţii Popescu Nicu, Gheorghe şi Filofteia cu fiii, familia Ureche şi altele nu mai puţin binevoitoare. Toate acestea s-au petrecut sub stricta implicare şi supraveghere a MAICII STAREŢE IEROSLAVIA POPESCU, boişoreancă la origini. Aceasta, după îndeplinirea misiunii, s-a reîntors la Mănăstirea Petru Vodă să îi fie aproape părintelui Iustin Pârvu în ultimele clipe de viaţă.

Informaţiile şi imaginile ne-au fost oferite de Arhidiacon Ioan Liviu Găman