Înviind Iisus din morţi a dăruit viaţă celor adormiţi


Este Ziua Învierii lui Iisus Hristos. „Ve­niţi să ne veselim (duhovniceşte) cu prăz­nuirea. Şi unul pe altul să ne îmbră­ţişăm de bucurie. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să cântăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte căl­când şi celor din mor­minte viaţă dăruindu-le”. (vezi Penti­costar, „Ziua Învierii…”).

Evenimentul istoric al Învierii din morţi a Domnului Iisus Hristos este atât de înălţător şi încărcat de semnificaţii şi de har, încât ori de câte ori repetăm noi acel salut de biruinţă „Hristos a înviat!”, atât în biserică sau cu ocazia întâlnirii uno­ra cu alţii, la Paşti, precum şi în decursul celor 40 de zile până la Înălţare, el ne alimentează credinţa în biruinţa asu­pra morţii prin învierea lui Hristos şi ne dă speranţa în continuitatea existenţei noas­tre şi dincolo de mormânt, prin acelaşi har revărsat în lume, o dată cu patimile, moartea şi învierea Sa. De aceea întrea­ga noastră fiinţă se străduieşte să-şi des­chidă larg porţile sufleteşti în întâm­pi­na­rea sfântului eveniment al Paştilor şi să absoarbă binefacerile potenţiale ale ha­ru­lui divin revărsate peste tot în lume o dată cu Învierea Domnului. Astfel, învierea lui Hris­tos este o garanţie şi o putere supra­na­turală oferită întregii omeniri, de a se ridica din moarte la viaţa cea adevărată. Rămânând credincios făgăduinţelor date apostolilor Săi înainte de patimi, când le spunea: după trei zile mă voi scula (Marcu 10,34; Luca 9,22), Iisus, prin înviere, a zdrobit în adevăr puterea morţii şi a ieşit din mormânt chiar în puterea nop­ţii, fără să mai aştepte revărsarea zo­rilor; iubirea este totdeauna gata să răs­pundă la iubire. De fapt aşa se cuvenea să fie, căci El „Lumina Lumii” (Ioan 9,5) trebuia să ne tragă pe toţi din întunericul nopţii spirituale la lumina zilei şi a cunoştinţei de Dumnezeu. Dar clipa fericită a slăvitei Sale învieri va rămâne pentru totdeauna pecetluită pentru mintea noastră; numai acea noapte a fost aleasă de Iisus pentru a-i servi drept martor la acest eveniment unic pentru întreaga lume.

Este noaptea cea preasfântă, noap­tea cea binecuvântată, care a devenit mai luminoasă decât ziua, pentru a ne servi drept călăuză tuturor pe drumul aspira­ţiilor noastre sufleteşti, morale şi umane în general. De aceea, cu puţin timp îna­inte de patimile Sale, Iisus le vorbea uce­nicilor zicând: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14,6) pentru toţi oamenii şi că, chiar dacă El va muri, a treia zi va învia. Ucenicii Săi însă păstrează tăcerea la început asupra celor petrecute înainte şi chiar asupra momentului învierii în sine. Iar dacă ostaşii care Îl păzeau au cutezat, totuşi, din datorie, să urmărească eveni­men­­tul, măreţia lui i-a copleşit în aşa mă­sură, încât ei au devenit ca nişte morţi (Matei 28,4). De fapt ce cuvinte omeneşti ar putea să relateze cele mai presus de firea noastră?! Învierea Mântuitorului Hris­tos este un fapt supraomenesc care se petrece la nivelul măreţiei lui Dum­ne­zeu. Cuvintele biblice: „Scoate-ţi încălţă­min­tea din picioarele tale, pentru că locul pe care calci este pământ sfânt”, spuse de Dumnezeu lui Moise când se apropia de rugul care ardea, dar nu se mistuia (Ieşirea 3,2-5), ne arată că, acolo, pe muntele Sinai, era un voal care ascundea şi ţinea în chip acoperit luminozitatea Divinităţii; în zorii învierii lui Hristos însă ne întâlnim cu Fiul lui Dumnezeu însuşi, care se manifestă în toată măreţia Sa.

Actul soteriologic (mântuitor, răscum­pă­rător) oferit lumii prin patimile, moartea şi învierea lui Hristos este valabil pentru tot neamul omenesc de la Adam şi până la judecata cea din urmă, căci el re­pre­zintă acea „iconomie a plinirii vremurilor, ca toate să fie iarăşi unite (recapitulate) în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pă­mânt – toate întru El” (Efeseni, 1,10) şi prin El. De aceea, marele orator, dascăl şi învăţător al Bisericii creştine, Ioan Hri­sos­tom, meditând şi folosind multiple forme alegorice şi figurative, în legătură cu actul răscumpărător şi sacrificator al Domnului Iisus Hristos, referitoare la mântuirea noastră prin jertfa Lui şi prin Învierea Lui, ne îndeamnă pe toţi în Ziua Sfintelor Paşti să ne unim duhovniceşte cu toţi oamenii din trecut şi din prezent, zicând: „Intraţi toţi întru bucuria (învierii) Domnului; luaţi toţi parte la biruinţa lui Hristos asupra morţii şi a răului; şi cei dintâi şi cei din urmă bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei delăsători cinstiţi Ziua Învierii; Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit veseliţi-vă astăzi. Masa duhovnicească este plină, ospătaţi-vă toţi. Să gustăm toţi, împreună, din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii… Nimeni să nu se tea­mă de moarte, că ne-a salvat pe noi moartea Mântuitorului Hristos… Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; sculatu-s-a Hris­tos şi au căzut diavolii”. Căci Dumne­zeu „a iubit atât de mult lumea, încât pe Fiul Său, Cel unul născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16; Filipeni 2,6-10). De aceea, toţi cei care L-au primit şi care cred în divinitatea lui Hristos pot să ajun­gă la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12) şi să dobândească nemurirea şi viaţa veşnică. Iar viaţa veşnică, cum s-a zis, este să cunoaştem pe singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul, (Învierea) şi viaţa noastră (Ioan 14,6).

Prin Învierea lui Iisus Hristos, am ajuns şi noi la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi în El, în chipul Lui cel veşnic strălucitor, putem iubi din nou pe Fă­că­torul şi Părintele nostru; putem să ne bu­cu­răm, putem trăi pentru El şi, prin El, pu­tem intui şi vedea mai clar sensul exis­ten­ţei noastre. În Învierea lui Hristos, deci, găsim acel argument teologic şi raţional de netăgăduit că viaţa oamenilor, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facerea 1,26-27), nu se termină o dată cu intrarea lor în mormânt. Existenţa lor spiritual-raţională este atârnată de torţele cerului.

Astfel, în lumina razelor nepieritoare ale Învierii Domnului, existenţa noastră de fiecare zi şi orice efort uman din lumea de faţă, devin viaţă şi efort în numele lui Hristos şi a petrecerii noastre cu Dum­nezeu.

Prin adevărul Învierii lui Iisus Hristos şi prin forţa harului divin revărsat în lumea noastră prin ea, întregul neam omenesc are, deci, posibilitatea şi chemarea să-şi cerceteze conduita morală, să facă efor­turi susţinute pe calea înaintării urcuşului sfinţeniei, şi poate, chiar să ajungă la desăvârşirea vieţii în lumea de faţă, aşa cum s-a întâmplat cu nenumăraţi oameni sfinţi în istorie.

Deci şi noi toţi, fiind în mare măsură conştienţi de însemnătatea, de măreţia şi de profunzimea universală a Învierii Domnului, să aducem, cu smerenie, laudă, închinare şi mulţumire Unicului şi adevăratului Dumnezeu: Cel în Treime preamărit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, amin.

Hristos a înviat!

Arhimandrit Chesarie Gheorghescu