Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 martie 2020

Între scenă și uniformă, Povestea militarului cu suflet de artist


• după 30 ani, Cercul Militar Râmnicu Vâlcea va avea o nouă conducere

Colonelul (r) Aurelian Oltenceanu se pregătește să părăsească instituția pe care a condus-o în ultimele trei decenii lăsând în urmă o poveste de viață deosebită, de artist cuibărit în straie militare care se luminează subit vorbind despre Aurelian Andreescu și se întristează la loc atunci când pensionarea bate la ușă: „Am fost artist până când se apropia BAC-ul. Am participat la festivaluri, concursuri și scena era elementul meu până dincolo de majorat. Așa am avut ocazia unor întâlniri cu unii din marii artiști ai țării, în frunte cu inegalabilul Aurelian Andreescu, o voce imensă egalată doar de o modestie pe măsură. Cum cariera artistică nu era garanția unui trai decent, primul gând de viitor a fost Medicina. A venit însă imediat momentul în care a intervenit Soarta, prin persoana fratelui meu mai mic, o fire complet diferită de mine, mult mai tranșantă și cu prea puține valențe sau fibre artistice. El a fost cel care, îmbrățișând deja viața cazonă, m-a îndemnat să iau în calcul această variantă. O răsturnare cumva de 180 grade pe care nu am regretat-o nici o clipă și nu o voi putea face niciodată. Am acceptat acest drum și mi l-am asumat pentru sacrificiile care mă așteptau. La absolvire ca șef de promoție, chipul înlăcrimat de mândrie al mamei mele mi-a dovedit că a meritat. Am petrecut 30 ani ca șef al Cercului Militar. Imediat după 1989, această instituție a devenit un furnicar, un loc de întâlnire de sute și sute de copii și nu numai prin prisma cursurilor pe care le-am organizat și care au adus o mulțime de bani pentru armată. De la karate până la balet. Una din poveștile de viață care s-au născut la aceste cursuri este și cea a fiicei mele. I-a fost suficientă o singură oră la cursul de inițiere în informatică pentru a-și găsi drumul în viață: Cibernetica. Și asemenea ei, câți alții…”.

Vulturii Cercului și o misiune la înălțime
Dintre amintirile rămase proaspete în mintea colonelului Oltenceanu este și cea a sumbrei primăveri 1977 când, în noaptea de 4 martie, s-a produs marele cutremur: „Am și acum în nas mirosul străzilor Bucureștiului, imediat după ce am coborât din tren, în Gara de Nord. E un amestec pe care efectiv n-aș putea să-l descriu. Imaginile cred că le-a văzut toate lumea, dar acel miros este extraordinar de viu… Am avut atunci ca și misiune, în cadrul Cercului Militar Central, Casa Centrală a Armatei, cum se numea la acea vreme, verificarea fiecărui centimetru din clădire. După ce am verificat totul s-a trecut la încă o verificare a superbei clădiri. Nu spun că a fost una dintre misiunile cele mai grele ale carierei mele militare. Dimpotrivă, a fost chiar o onoare și-o plăcere să parcurg acele culoare și săli, cea de Onoare, Marmură, Maură, Bizantică, Gotică, Norvegiană, Restaurant, de-o eleganță incredibilă. Chiar și beciurile erau „farmacie”. Acolo am dat peste un generator electric german imens care, cum ziceam noi, ar fi datat din vremea ocupației germane din Primul Război Mondial. Când credeam că am scăpat, ni s-a ordonat să verificăm și acoperișul, mai ales cei doi vulturi care tronau. Erau tot acolo, fără nici o crăpătură…”.

Cu ce se ocupă cercurile militare?
Conform legislației în vigoare, mai precis „Instrucțiunile privind organi­za­rea și funcționarea cercuri­lor militare de garnizoană în Armata României din 01.06.2016”, cercurile militare de garnizoană sunt instituții destinate activităților de cultu­ră, educație și reprezentare ale Ministerului Apărării Naționale, la nivel de garni­zoa­nă. În cercurile militare se desfășoară activități culturale, științifice, educative, de pro­to­col, recreative și de agrement, precum și manifestări prilejuite de aniversări, sărbătoriri, comemorări și altele de acest gen, de către/pentru persona­lul beneficiar.
Șeful cercului militar are printre atribuții să acționeze în scopul realizării obiectivelor funcționale și de performanță ale instituției pe care o reprezintă, de promovare a tradițiilor ostășești și imaginii armatei în garnizoana de dislocare.
Cercurile militare participă cu interpreți individuali, creatori și colective artistice la diverse schimburi culturale, concursuri și festivaluri cultural-artistice, inițiate la nivelul acestora, precum și la alte manifestări cultural-sportive complexe, organizate în armată și în afara acestei instituții, în plan național și internațional, cu respectarea prevederilor legale.
Cercurile militare pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională, după autorizarea în condițiile legii ca furnizori de formare profesională. Aceste programe se organizează pentru ocupații, meserii, specializări și profesii cuprinse în Clasificarea ocupațiilor din România/C.O.R. Cercurile militare pot organiza și alte cursuri cu plată, în domeniile cultural-artistic, tehnico-științific și sportiv. Pentru diversificarea activităților specifice și promovarea culturii militare, în cercurile militare pot funcționa, fără plată și fără a se limita la acestea, cercuri proprii de artă dramatică, artă plastică, de filatelie, numismatică, dansuri, muzică, cenacluri literar-artistice, cercuri de promovare a tradițiilor ostășești specifice unor categorii de forțe și genuri de arme și, de asemenea, se pot desfășura activități sportive.

Scurt istoric
Cercul Militar a fost înființat la Vâlcea în anul 1925, dar istoria acestor instituții a pornit mai devreme. Ideea înfiinţării cercurilor militare în garnizoa­nele armatei române a apărut în deceniul al optulea al secolului al XIX-lea cu puţin timp înainte de războiul de independenţă. Astfel, Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti a luat fiinţă la data de 15 decembrie 1876. Noua instituţie a fost pusă în patronajul direct al, pe atunci, principelui Carol I. Asemenea celorlalte cercuri militare si cel din garnizoana Bucureşti era un mod de asociere privată a corpului ofiţeresc, desfăşurarea activităţilor fiind susţinute financiar prin cotizaţiile membrilor sau prin donaţii ori valorificarea unor produse culturale. Primul sediu al cercului din capitală se găsea în localul Eforiei din Bulevardul Elisabeta (în prezent sediul Primăriei sectorului 5). Apoi, din aprilie 1887 s-a mutat în Casa Greceanu, local aflat la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta în apropierea Bisericii Doamnei. La începutul secolului XX, Cercul Militar s-a mutat in Casa Oteteleşanu în locul căreia se va ridica mai târziu Palatul Telefoanelor.
Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Unele din decorațiunile interioare și exterioare la noua construcție a Cercului Militar, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate