Într-o perioadă în care românii sunt îngrijorați din cauza cutremurelor,
POMPIERII marchează Ziua Protecției Civile în România


Pe 28 februarie 2023 se împlinesc 90 de ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 a fost aprobat Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene. Acest document avea să consemneze înfiinţarea instituţiei menite să protejeze populaţia în caz de război. Protecţia civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei şi Ministerului Apărării Naţionale.
„Din ianuarie 2001, Protecţia Civilă a revenit în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar din 15 decembrie 2004 s-a unificat cu pompierii, sub noua titulatură de structuri specializate pentru intervenţia în «situaţii de urgenţă» (denumirea oficială actuală este «Inspectorat pentru Situaţii de Urgenţă»). De-a lungul anilor, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia Civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai intereselor naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice”, ne-au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea cu acest prilej.

Suită de manifestări, în organizarea ISU Vâlcea

Cu prilejul „Zilei Protecţiei Civile din România”, în perioada 27 februarie – 4 martie 2023, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea va organiza diverse manifestări dedicate acestui moment festiv.
În perioada 27 februarie – 3 martie 2023, în intervalul orar 10.00-13.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea îşi va deschide porţile. Adulții și copiii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Râmnicu Vâlcea (strada Decebal, nr. 7), cât şi subunităţile din Drăgăşani (strada Nucilor, nr. 1), Brezoi, Bunești, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.
„Vizitatorii vor putea vedea tehnica de intervenție, vor afla tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat. Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale derulate pe linia situațiilor de urgență. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri. În săptămâna 27 februarie – 3 martie 2023, pompierii vâlceni vor fi prezenți în cadrul unităților de învățământ și de cult din județul Vâlcea, acolo unde vor desfășura activități teoretice, dar și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de riscuri generatoare de situații de urgență”, ne-au mai informat pompierii vâlceni.

Programul activităților din 28 februarie și 1 martie

În data de 28 februarie, începând cu ora 13.00, la Sala Mare a Cosiliului Județean Vâlcea, se va da startul activităţilor omagiale în cadrul cărora se vor prezenta: semnificaţia „Zilei de 28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România”, mesajele oficialităţilor. Cu acest prilej se vor acorda premii și diplome pompierilor care s-au remarcat în activitate, precum și câştigătorilor competiţiilor sportive desfăşurate.
Miercuri, 1 martie 2023, în intervalul orar 10.00-11.00, se va desfășura exercițiul național de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”.

Cum se va desfășura exercițiul național „Miercurea Sirenelor”

„Deși există posibilitatea de a se crea disconfort în spațiul public prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare, dorim să aducem la cunoștință cetățenilor că astfel de exerciții sunt necesare și benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor”, au mai informat pompierii.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului de informare şi relaţii publice al ISU Vâlcea