„MIERCUREA SIRENELOR”, la ISU Vâlcea


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au anunțat că vor desfășura exercițiul național de alarmare publică intitulat „Miercurea Sirenelor”. Acesta este programat miercuri, 1 martie 2023, în intervalul orar 10.00-11.00.

Cum se va desfășura exercițiul național „Miercurea Sirenelor”

„Deși există posibilitatea de a se crea disconfort în spațiul public prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare, dorim să aducem la cunoștință cetățenilor că astfel de exerciții sunt necesare și benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor”, au mai informat pompierii.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului de informare şi relaţii publice al ISU Vâlcea