Întâlnirea lunară a Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Vâlcea


Marți, 25 octombrie 2016, membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Vâlcea, s-au întâlnit la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu-Vâlcea, în spațiul denumit Cuibul Cetăţeniei Active, pentru bilanțul activităților lunii octombrie şi prezentarea programului lunii noiembrie. În prima parte, a ședinței au fost prezentate trei cazuri deosebite, de boli grave care presupun sprijin financiar și solidaritate. Ședința a continuat cu o minunată „lecție de frumos” prezentată din tot sufletul de doamna Iulia Neamu, artistă dar şi membră a asociației, care a împletit rugăciunea cu arta, realizând obiecte de o rară frumusețe. La final, membrele ligii au participat la tombola cu bunătăți din cămara proprie, toate conservele fiind donate persoanelor cu nevoi speciale aflate în evidență.