Începe distribuirea alimentelor de la UE


• duminică, autoritățile din Râmnic primesc pachetele, iar de miercuri produsele ajung la beneficiari

alimente-europeneDistribuirea primelor pro­duse către autoritățile locale va începe în municipiul Râmnicu Vâlcea în data de 14 decembrie (30.540 pachete) și în orașul Horezu în data de 15 decembrie (3.288 pachete) pentru întreaga cantitate stabilită de autoritatea de implementare, respectiv Mi­nis­­terul Fondurilor Europene. Fiecare beneficiar al pro­gra­mului va primi în două pachete o cantitate totală de alimente constând în: 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, 2 pungi (400 g) de paste făi­noase, 8 cutii (300 g) de con­serve de carne de porc, 6 cutii (300 g) de conserve de carne de vită și 10 cutii (200 g) de con­serve pate de ficat. Numărul beneficiarilor eligibili ai progra­mu­lui POAD 2014 (Programul Ope­rațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate) în ju­dețul Vâlcea, conform listelor pri­mite de la Ministerul Fondurilor Europene, este de 67.732 persoane.
Conform datelor furnizate de reprezentanții Primăriei Râmni­cu­lui, distribuirea alimentelor că­tre râmniceni se va face din 17 decembrie. Produsele se vor dis­tribui la depozitul din strada Fer­dinand nr.3, în fiecare zi lu­crătoare, între orele 08.00 – 15.00, cu excepția zilei de vineri, când programul este între orele 08.00 – 13.00. Alimentele ce ur­mează a fi distribuite sunt în cantităţi suficiente, astfel încât nu există niciun motiv de îngrijo­rare că nu ar ajunge la toţi cei aproximativ 15.000 de benefi­ci­ari ai acestui program de la nive­lul municipiului Râmnicu Vâlcea.