ÎNCĂ O NENOROCIRE crește la orizont: Măsuri dispuse la nivel național pentru a preveni răspândirea gripei aviare


Un comunicat oficial de presă ne anunță că, la solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în seara zilei de 7 mai 2021 s-a întrunit Comitetul Național pentru Situații de Urgență  – Centrul Național de Combatere a bolilor pentru adoptarea unor noi măsuri în contextul diagnosticării virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploatație comercială de păsări din localitatea Ungheni, județul Mureș.
În urma ședinței au fost dispuse următoarele măsuri, care se aplică la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile:
• suspendarea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări;
• suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, (de la puii de o zi până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației;
• comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată;
• verificarea respectării  acestor măsuri se realizează prin acțiuni de control organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Ministerul afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, ce vizează transporturile de păsări vii.
Sursă foto: Arhivă