Inaugurări, inaugurări, dar… prioritatea comunei Budești rămâne canalizarea


În ultima vreme, în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto) au avut loc mai multe realizări, ultima fiind construirea unui canal de colectare a apelor de pe versanți. Cu toate acestea, prioritatea rămâne introducerea canalizării. Acest lucru însă nu depinde de autoritățile locale, ci de reprezentanții ADI APA Vâlcea.
„Există zone fără canalizare. Din păcate, în acest sens, nu pot face nimic. Suntem prinși în ADI APA Vâlcea, iar extinderea canalizării și-n Budești depinde de această asociație. La anul vor demara lucrările de refacere a drumului județean și, în mod logic, înainte ar trebui băgată canalizarea. Ce pot spune? La nivelul Consiliului Județean, președintele Constantin Rădulescu a semnat contractul de demarare a lucrărilor, ceea ce la ADI APA Vâlcea nu s-a făcut încă. Trebuie să semnalăm acest lucru, deoarece, în curând refacem drumul județean și ar fi culmea să spargem apoi totul pentru a realiza canalizarea. Sper ca ADI APA Vâlcea să-și facă treaba”, a declarat primarul Ionel Vlădulescu.
Probleme apar și când vine vorba despre introducerea gazelor naturale, dar și-n acest caz nu putem vorbi de lipsa de implicare a autorităților locale și județene, ci doar de blocaje absurde ce țin de birocrație.