În sfârșit, cineva ia atitudine: Prefectul Florian Marin nu tolerează tulburarea ordinii în zona Mall-ului


Nu de puține ori am sesizat faptul că, mai nou, părculețul modern, amenajat de autorități în zona Mall-ului, a devenit locul de întâlnire a mai multor persoane care tulbură ordinea și liniștea publică.
„Mi-a fost sesizată, astăzi (n.r. marți, 20 iunie) o situație, care devine deranjantă și pe care nu o voi tolera, date fiind atribuțiile legale pe care le am… Zona centrală, atât în incinta Mall-ului, cât și pe trotuarul de vizavi este împânzită de persoane care tulbură prin comportament ordinea și liniștea publică și aduc atingere relațiilor sociale, ocrotite de lege. Voi cere atât IPJ Vâlcea și în special Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, cât și IJJ Vâlcea, dar și Poliției Locale Râmnicu Vâlcea să dispună măsuri potrivit competențelor legale, în așa fel încât ordinea și liniștea publică să nu reprezinte decât un deziderat”, preciza prefectul Florian Marin.