În pofida COVID 19, bani pentru zootehnie, aprobați de Executiv


În ședința Guvernului din data de 2 aprilie 2020 a fost aprobată o Hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020, suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2020.
Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către autoritatea competentă a statului, respectiv Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.
Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:
• întocmirea şi menținerea registrelor genealogice, servicii, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 100% din costuri;
• efectuarea testelor de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 70% din costuri.
Această formă de sprijin este conformă cu prevederile Regulamentului UE nr. 702/2014 privind ajutoarele de stat. Apreciem ca acest sprijin de la bugetul statului va contribui la menținerea purității raselor și la creșterea potențialului de producție la animale, contribuind la asigurarea securității alimentare a populației.
Informații oferite de către Direcția pentru Agricultură Județeană Vâlcea.