În Nürnberg, oraș din landul Bavaria, și-a deschis porțile pentru public Centrul Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu”


• Conceput și inițiat de reputata jurnalistă Ionela van Rees Zota, președinta Asociației „DACIA e.V.”, Centrul Cultural își propune să cultive în rândul românilor care trăiesc și muncesc în Germania gustul pentru evenimente și manifestări de performanță.
• „Nașul” ateneului cultural româno-german din landul Bavaria a fost celebrul cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, singurul romȃn care a zburat în cosmos, ca participant la misiunea Soiuz-40 din cadrul Programului spațial „Intercosmos”.
• În acest început de octombrie primăvăratic, Excelența Sa a „aselenizat” în inima Europei, la Nürnberg, acceptând ca numele său să fie atribuit Centrului Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare, pentru că – a subliniat distinsa amfitrioană Ionela van Rees Zota – „în viață avem mereu nevoie de modele pozitive, în special pentru tȃnăra generație; tocmai de aceea m-am gândit că este foarte bine să dau Centrului Cultural numele acestui erou al neamului românesc”.
• Între invitații de onoare de la inaugurarea Centrului Cultural Româno-German din Nürnberg s-au aflat și scriitorii Ioan Barbu (Rm. Vâlcea) și Ion Drăghici (Băile Govora), împreună cu soțiile.
«100 de ani pentru România. Celebrăm Centenarul împreună!» Sub acest însuflețitor generic și în urma demersurilor susținute ale membrilor Asociației „DACIA” din Nürnberg, în frunte cu președinta acesteia, Ionela van Rees Zota, reputată jurnalistă și organizatoare de excepție, s-a inaugurat, sâmbătă, 6 octombrie, Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare „Dumitru Dorin Prunariu”, loc de întâlnire a românilor din zona metropolitană a Nürnbergului. El oferă, totodată, celor interesaţi un spectru larg de proiecte sociale şi culturale, parteneriate cu diferite asociații şi organizaţii române şi germane la nivel local, regional şi internațional, precum şi o strânsă colaborare cu organizațiile similare din oraşul Nürnberg.
O zi de octombrie cu soare primăvăratic, cum scriam și mai înainte. Pe esplanada din fața monumentalei clădiri unde își află sediul Centrul Cultural – strada Petersauracherstraße 47-49 – lume multă adunată la ceas de amiază: peste 400 de iubitori de cultură, copii și tineri, femei și bărbați în puterea vârstei, pensionari.
Manifestarea inaugurală este prefațată de un program de teatru de păpuși cu Natalia Glöckner și Manuela Cerneavschi (partea I și partea a II-a), precum și de un splendid program artistic oferit de grupa de dansuri populare pentru copii „Așii Români Juniori”, micuțele și micuții artiști, în superbe costume populare românești, exprimându-și abilitățile pe marea scenă în aer liber, pentru care au fost aplaudați îndelung.
Cuvântul de deschidere l-a rostit Ionela van Rees Zota, din partea organizatorilor, care, între altele, a marcat faptul că, pentru românii din diaspora, Centenarul Marii Uniri este un moment pe care îl sărbătoresc împreună cu toți românii din Țară. „Ne mândrim – a precizat vorbitoarea – că suntem români, parte dintr-un întreg care din anul 1918 poartă numele de România.” În continuare, Ionela van Rees Zota (care a activat ca jurnalistă și în municipiul Râmnicu Vâlcea), director general al Agenției de Presă Așii Români și președinta Asociației „Dacia”, sub patronajul căreia ființează Centrul Cultural, a făcut unele precizări privind dorința de a performa în continuare: „Filozoful și scriitorul american Henry David Thoreau ne spunea: Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul!… Eu vreau să promovez acest lucru la Centrul Cultural Româno-German de Ajutor şi Integrare din Nürnberg, pentru compatrioții mei din Germania. Iată că, munca susținută și credința de peste ani au făcut ca un vis să devină realitate aici, în inima Europei. Nu mă voi regăsi în mediocritate. Vreau să îmbogăţesc de la zi la zi activitatea Centrului Cultural prin calitatea evenimentelor oferite. Ca manager, am doar dorinţa de a performa și încrederea în oameni, în muncă și în valorile românești.”
În cuvântul său, cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, a spus, între altele: „Mă simt legat de zona geografică în care inaugurați centrul, atât prin multitudinea de români care sunt stabiliți în ea, dar și prin vechea prietenie cu savantul Hermann Oberth, părintele navigației spațiale, născut la Sibiu, care și-a dezvoltat opera științifică pe teritoriul României. Savantul a trăit câteva decenii și la Feucht, lângă Nürnberg, unde am avut ocazia de nenumărate ori să-l vizitez. (…) Sunt convins că acest Centru Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare din Nürnberg, pe care îl inaugurăm astăzi, va contribui atât la promovarea culturii noastre în Germania, cât și la oferirea unei asistențe profesionale și necesare românilor care se integrează în spațiul german, și că în acest sens vom găsi oportunități viitoare de colaborare.”
Au mai rostit alocuțiuni Viorel Badea, senator pentru diaspora în Parlamentul României, Prof. dr. Iulia Lehner, atașat cultural al orașului Nürnberg, reprezentând primarul acestuia – Dr. Ulrich Maly, personalități ale vieții culturale și bisericești din România și Germania. Au trimis mesaje Iulia-Ramona Chiriac – Consul General al României la München și E.S. Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Federală Germania.
Pe lângă slujba de sfințire a sediului Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” oficiată de ÎPS Dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, însoțit de un sobor de preoți și viețuitoare de la Mânăstirea Sfinții Brâncoveni din Nürnberg, publicul dornic de cultură și invitații s-au bucurat de spectacole de muzică, teatru și poezie, precum și de o expoziție de hărți celeste. Un viu interes a stârnit prezentarea unor cărți apărute sub egida Editurii „Antim Ivireanul” din Rm. Vâlcea (România): „Regimentul Alb” de Ioan Barbu (proză scurtă contemporană), romanul de debut „Legământul celor trei lumi” de Alexandra Elena Stroia (Bamberg – Germania), cu ilustrații de Mariana Pachis, „Memorii” de Nicolae Tabacovici (în premieră internațională; volum bilingv, în română și franceză), romanul „Diagonala celor 13. Drumul spre libertate”, de Dr. Radu Gabriel Dobrescu (cetățean german de naționalitate română), „Cer orb” (versuri) și „Somnul de piatră” (proză scurtă) de Ion Drăghici. Directorul editurii, scriitorul Ioan Barbu, a donat cărți bibliotecii „Ion Minulescu” a Centrului Cultural, cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu și senatorului Viorel Badea, unor prieteni români iubitori ai cărții, între care prof. univ. dr. Mihaela Rus, Adrian Zota, Octavian-Constantin Oana, Viorica Robina, Lavinia Hant, Nicu Toma ș.a. N-au lipsit din program deliciile culinare, de o foarte mare apreciere bucurându-se – era de așteptat! – sarmalele românești servite alături cu smântână și ardei iute.
Momente artistice susținute pe parcursul după-amiezii de către copii și adulți talentați au fost inserate între discursuri şi prezentări de cărți, laolaltă încântându-i pe toţi cei prezenţi.
• Prof. Elena DRĂGHICI
N. red.: Într-o ediție viitoare a ziarului: Un fotoreportaj despre Sărbătoarea cărții la Nürnberg.