În comuna Slătioara, Patru kilometri de drum vor fi asfaltați în satul Gorunești


Pe seama eforturilor făcute de echipa administrativă condusă de Sorin Romcescu (foto), peste 100 kilometri de drumuri locale din Slătioara au fost asfaltate. În plus, în comuna condusă de edilul social – democrat nu se mai poate vorbi despre introducerea sistemului de alimentare cu apă sau despre canalizare. Revenind la drumuri, ar mai fi de modernizat ultimii zece kilometri și, în acest sens, administraţia locală a întocmit şi depus un proiect la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanţării prin PNDL-2. S-a reușit, deja, obținerea finanţării pentru un proiect care cuprinde asfaltarea a patru kilometri de drumuri în satul Goruneşti.