În cadrul Campaniei „Luna pădurii”, 500.000 de puieți, plantați în zonele cu defrișări din Vâlcea


Săptămâna aceasta a debutat Campania „Luna pădurii” ce va dura până pe 15 aprilie a.c. Este o campanie desfășurată de Direcția Silvică Vâlcea, debutul având loc în comuna Nicolae Bălcescu, pe o suprafață de teren ce aparține memorialului cu același nume. Primii puieți au fost plantați chiar de președintele interimar al CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat și de subprefectul județului, Aurora Gherghina. Campania de împădurire se desfăşoară în perioada 17 martie – 15 aprilie 2015 în zonele unde s-a defrişat recent, pe raza celor nouă ocoale silvice din Băbeni, Bălceşti, Călimăneşti, Drăgăşani, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Romani, Stoiceni şi Voineasa.
Potrivit declarației directorului Direcției Silvice Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu (foto), vor fi plantați aproximativ 500.000 de puieți, de fag, cireş, plop, până la brad şi salcâm. Sunt vizate zonele unde s-au făcut tăieri, dar şi acolo unde există arboret bătrân. Acţiunea va fi ceva mai amplă pe raza ocoalelor Voineasa şi Stoiceni, unde se vor planta puieţi pe o suprafaţă de 40 de hectare de teren. Pe lângă acţiunea de împădurire, reprezentanţii Direcţiei vor derula, împreună cu voluntari, şi activităţi de igienizare pe Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea.