În atenția șomerilor: Bursa Forței de Muncă, pe 10 august


În data de 10 august, de la ora 09.00, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea organizează Bursa Forței de Muncă, la sediul CRFPA Vâlcea. La eveniment sunt așteptate să participe persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, indiferent de statutul social, precum şi angajatori din județul Vâlcea care doresc să angajeze forță de muncă în sectoarele economice deficitare. Oferta locurilor de muncă va fi completată și cu locurile de muncă vacante din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European. De asemenea, la Bursă sunt așteptați şi angajatori care vor oferi locuri de muncă pentru ucenici. Angajatorii din judeţul Vâlcea care doresc să participe la acest eveniment trebuie să depună ofertele de locuri de muncă vacante la sediul ALOFM Rm. Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, etajul III.