În atenția localnicilor din Păușești-Măglași: Amenzi de 400 lei pentru cine nu încheie contract de salubrizare


Primarul comunei Păușești-Măglași, Alexandru Dediu, se vede nevoit să recurgă la gesturi extreme în cazul anumitor localnici. Povestea e veche, dar, de data aceasta, edilul are de gând să treacă la măsuri. Sunt mulți cetățeni care încă nu au încheiat contracte cu firma de salubrizare Urban. Și, se pare, că nici nu dau semne că ar avea de gând. „Problema este că mă trezesc în centrul comunei cu tot felul de deșeuri. Au ajuns să arunce și pampers. Povestea e veche, dar de data asta nu se mai poate. Am decis că aceia care nu vor încheia contract cu firma de salubrizare, va plăti amendă de 400 lei. Nu mai este cale de întoarcere. Ori fac contract, ori sunt amendați”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul Alexandru Dediu.

Decizia cu amenda ar trebui să dea de gândit cetățenilor din Păușești-Măglași: ori încheie contract cu Urban și achită, lunar, câte 10-12 lei, ori plătesc amenzi de câte 400 lei. O măsură trebuia luată în condițiile în care șanțurile sunt pline de deșeuri, aruncate de localnici, și, după cum precizam, gunoiul a invadat și centrul comunei.