În 2013-2014 făcea prostii pe internet. Acum A AJUNS LA PUȘCĂRIE


Angajații Poliției municipiului Drăgășani – Biroul de Investigații Criminale ne-au anunțat că au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Curtea de Apel Pitești. Acesta îl viza pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care fusese condamnat pentru comiterea de infracțiuni informatice.
Astfel, la data de 7 decembrie 2021, polițiștii au pus în executare un mandat de arestare față de bărbatul care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 3 luni, pentru săvârșirea de infracțiuni informatice. Faptele ar fi fost comise pe teritoriul Cehiei și Poloniei, în perioada 16 decembrie 2013-15 februarie 2014. Vâlceanul a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea a nouă fapte de falsificare de documente și fraudă informatică. Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar din județul Dolj.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea