HCM a câştigat primul trofeu din istorie!


• echipa susţinută de Primăria Râmnicului a triumfat la Memorialul „Constantin Tită”


Ieri şi astăzi, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a găzduit cea de-a cincea ediţie a turneului amical de handbal feminin denumit Memorialul „Constantin Tită”, organizat în amintirea fostului inspector al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. La această competiţie au participat patru formaţii, trei din Liga Naţională (Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Sport Club Municipal Craiova, Club Sportiv Municipal Ploieşti), respectiv Şcoala 181 Bucureşti (echipă care evoluează în Seria Vest a Diviziei A feminine).

După parcursul excelent de ieri, când jucătoarele pregătite de antrenoarele Maria Török-Duca, Mia Rădoi şi Ildiko Kerekeş-Barbu au depăşit SCM Craiova (scor 27-26) şi au remizat cu CSM Ploieşti (scor 31-31), HCM Rm. Vâlcea şi-a continuat astăzi seria rezultatelor pozitive, depăşind Şcoala 181 Bucureşti la o diferenţă confortabilă, de opt goluri, scor final 34-26. În urma acestui rezultat, fără înfrângere pe parcursul turneului şi cu cinci puncte acumulate, Handbal Club Municipal a triumfat la cea de-a cincea ediţie a Memorialului „Constantin Tită”, câştigând astfel primul trofeu din istoria clubului, înfiinţat în urmă cu numai două luni, atunci când administraţia locală, condusă de edilul Gigi Matei (un mare iubitor al sportului de performanţă, el fiind prezent la toate meciurile desfăşurate în aceste zile), a hotărât să preia o echipă (HC Oltenia, redenumită HCM) care să continue activitatea legendarei campioane CS Oltchim Rm. Vâlcea. Poziţiile următoare au fost ocupate, în ordine, de echipele: SCM Craiova 4p, Şcoala 181 Bucureşti 2p şi CSM Ploieşti 1p.

La finalul turneului amical, organizatorii (Asociaţia „Constantin Tită”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi HandbalFan) au premiat echipele participante cu trofee, oferind distincţii individuale pentru cea mai bună marcatoare, cea mai tânără participantă, cel mai bun portar sau cea mai tehnică jucătoare a întrecerii, acest ultim premiu revenind coordonatoarei de joc de la HCM, Amelia Busuioceanu.