Handbal feminin, Liga Naţională Vâlcencele caută a doua victorie din retur


• Universitatea Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea, duminică, de la ora 14.15 • partida va fi televizată!

Victoria obţinută etapa trecută cu Unirea Slobo­zia pare să fi readus liniştea la HC Municipal Râmnicu Vâlcea. Nucleul de jucătoare care duce greul a început să „lege” tot mai bine jocul, elevele antrenorilor Dumitru Muşi şi Maria Duca formând o familie, aşa cum afirma preşedintele Toma Pleşa. Cu ajutorul punctelor câştigate în prima etapă din retur, echipa sprijinită financiar de Primăria Râmnicului a urcat în clasamentul Ligii Naţionale, ajungând pe loc de play-off (poziţia a opta). Însă municipalele îşi doresc mai mult şi vor să profite de şansa pe care o au în etapa a doua din retur. Vâlcea se deplasează la Cluj Napoca, acolo unde va întâlni o formaţie care nu s-a regăsit deloc în acest sezon, Universitatea Alexan­drion. Echipa pregătită de antrenoarea Carmen Amariei nu traversează deloc un moment de bun augur, fiind una dintre codaşele întrecerii. Şi, revenind la echipa noastră, trebuie spus că un eventual succes obţinut în partida de duminică ar echivala, cel mai probabil, cu urcarea unei noi trepte în ierarhie, până pe locul şapte. Spunem asta ţinând cont de faptul că în etapa a XV-a, cea programată în acest final de săptămână, echipa care ocupă momentan locul al şaptelea, CSM Ploieşti, va avea un joc infernal, pe etren propriu, cu HCM Baia Mare.
„Trebuie să jucăm la adevăratul nostru potenţial, iar atunci victoria din meciul de la Cluj nu va fi deloc greu de obţinut. Doar cu un succes în etapa care urmează victoria obţinută cu Slobozia va deveni cu adevărat importantă. Avem posibilitatea de a urca în clasament şi trebuie să profităm de această şansă. Un debut cu două victorii ar oferi fetelor noastre multă încredere”, a declarat Toma Pleşa, preşedintele echipei noastre.
Pentru toţi iubitorii sportului din judeţul nostru, ar mai fi de amintit faptul că partida dintre Universitatea Cluj şi HC Municipal Râmnicu Vâlcea va fi televizată. Prin intermediul postului DigiSport3, aceştia vor putea urmări evoluţia elevelor antrenorilor Muşi şi Duca în meciul de la Cluj. Aşa cum aminteam şi mai sus, partida la care facem referire va avea loc duminică, 18 ianuarie, cu începere de la ora 14.15.

Programul etapei a XV-a

Vineri,  ora 17.00
CSM Unirea Slobozia – CSM București
Vineri, ora 18.00
Cetate Deva – Corona Brașov
Vineri, ora 19.30
HC Zalău – HC Dunărea Brăila
Duminică, ora 12.00
Universitatea Constanța – Mureșul Tg. Mureș
Duminică, ora 12.30
SCM Craiova – HCM Roman
Duminică, ora 14.15
Universitatea Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea
Duminică, ora 20.30
CSM Ploiești – HCM Baia Mare