Guvernul marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului


Guvernul României se alătură și în acest an Campaniei „Light It Up Blue” pentru susținerea copiilor și persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Palatul Victoria va fi iluminat vineri, 2 aprilie 2021, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu autism.
Guvernul României și organizațiile neguvernamentale au făcut progrese în ceea ce privește asigurarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv ale copiilor și adulților cu tulburări din spectrul autist.
În acest sens, la data de 25 martie 2021, Guvernul a adoptat o Hotărâre prin intermediul căreia au fost reglementate în premieră serviciile de tip respiro pentru copiii cu dizabilități și familiile acestora, care vin în întâmpinarea nevoii de servicii în comunitate a beneficiarilor. De asemenea, dezvoltarea serviciilor pentru copiii și adulții cu autism și alte tipuri de dizabilități se regăsesc ca o prioritate în mecanismele de finanțare europene din exercițiul financiar 2021-2027.
Pandemia provocată de COVID-19 a arătat că persoanele cu dizabilități sunt între cele mai expuse și vulnerabile în perioade de criză, motiv pentru care efortul comun, Guvern-societatea civilă, trebuie continuat prin acțiuni coordonate și aplicate, în scopul sprijinirii oamenilor cu aceste afecțiuni, a familiilor lor. De asemenea, este nevoie de un asemenea efort comun pentru înțelegerea profundă a acestor dificultăți și creșterea gradului de autonomie a persoanelor cu dizabilități.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Guvernului României