„Grupa de juniori 2000 este o generație de excepție”


• consideră antrenorul Marian Deaconescu

La finalul stagiului de pregătire organizat în stațiunea Călimănești-Că­ciulata, antrenorul grupei de ju­ni­ori 2000 a CS Municipal s-a de­cla­rat foarte mulțumit de modul în care s-au comportat tinerii săi elevi. Ma­rian Dea­­conescu a spus că ge­ne­ra­ția de jucători vâlceni pe care o pre­gă­tește este una de excepție, mulți dintre ti­ne­rii fotbaliști urmând să ajungă, pes­te nu foarte mult timp, la echipe din primele eșaloane româ­nești. De ase­menea, reputatul an­tre­nor vâl­cean a vorbit și despre posibilitatea ca jucă­torii pe care îi pregătește să participe la un alt stagiu de pregătire, de această dată fiind vorba despre unul extern, care va avea loc în Franța.
„În cantonamentul de la Călimă­nești, ne-am axat pe pregătirea fi­zică. Suntem în perioada de iarnă, când trebuie să acumulăm. Sunt foarte mulţumit de băieţi, de jucă­tori. Am avut condiţii foarte bune de cazare, de masă, de antrenament, de refacere și am avut mereu bazin cu apă caldă. Din păcate avem şi doi copii accidentaţi după meciul amical cu Juventus Bucureşti (…) Este o generaţie foarte bună de juniori care, peste câţiva ani, vor ajun­ge cu siguranţă în primele două eşaloane ale României. După ce ne vom întoarce la Râmnicu Vâlcea, vom continua antrenamentele cu mingea, vom mai avea şi multe meciuri amicale. Avem nevoie de par­tide cu echipe tari pentru că la noi în Vâlcea este un campionat slab. Încercăm să mergem şi la un turneu în străinătate, în Franţa. Vom discuta şi cu părinţii, de ei de­pin­de această deplasare. În acest moment, grupa are 22 de fotbalişti, pentru mine toţi sunt buni, eu cred că 11, 12 dintre ei vor ajunge cu siguranţă să joace la un nivel foarte ridicat”, a declarat, zilele trecute, antrenorul Marian Deaconescu.