Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 aprilie 2021

GRAV: Polițiștii către Prefectura: „Hoții! Hoții!”


Polițiștii sindicaliști din EUROPOL dar și grefierii de la Sindicatul Național al Grefei Judiciare și-au dat întâlnire, miercuri dimineață, pe treptele Instituției Prefectului Vâlcea pentru un protest oficial  de două ore față de proaspăt anunțatul proiect de buget 2021.
Dacă polițiștii au strigat pentru respectarea  Legii salarizării 153/2017 și au anunțat că în cel mai scurt timp vor renunța să mai acorde amenzi, optând pentru avertismente, revendicările grefierilor s-au referit la eliminarea inechităților salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, un salariu minim corelat cu creșterea preturilor de consum:
„Federația PUBLISIND afiliată la Blocul Național Sindical, totalizând 35.000 de membri din domeniile poliție și politie de frontiera, poliție penitenciară și probațiune, administrație publică centrală și locală, asistență socială, grefa judiciară, sport și tineret, finanțe și control financiar, mediu și RA-APPS, a declanșat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020 (data la care sindicatele afiliate PUBLISIND au organizat mitinguri la prefecturi și la sediul MAI) în reacție la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017.
Protestele PUBLISIND vor continua pe termen nedeterminat contra înghețării salariilor și sporurilor, împotriva neindexării pensiilor cu valoarea inflației, precum și pentru o creștere a salariului minim corelată cu creșterea prețurilor. Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv și aprobate în Parlamentul României.
Suntem bugetari iar acesta nu trebuie să fie un stigmat! Noi nu ne putem negocia salariile așa cum nu putem refuza restricțiile, interdicțiile și incompatibilitățile impuse de lege. Pentru o salarizare decentă și echitabilă ne așteptăm rândul încă din anul 2010, an în care o mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o noua lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaționale. Însă sectorul public nu este împărțit în șmecheri și fraieri. Nu putem înghiți la nesfârșit tergiversările. Sporurile sunt înghețate din anul 2010. Din anul 2021, îngheață din nou și salariile după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însă îngheață exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege și care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022. Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traversează țara noastră. Creșterea deficitului bugetar este un pretext la îndemâna pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie.
Toate sindicatele afiliate PUBLISIND resimt presiunea acestor măsuri care vor adânci în loc să rezolve inechitățile salariale din sistemul public, motiv pentru care se angajează cu toate forțele în protestele planificate. Suspendarea aplicării legii-cadru privind salarizarea bugetarilor echivalează cu tăierile salariale aplicate brutal în anii crizei economice, reprezentând masuri de austeritate care nu s-au dovedit eficiente și care au făcut foarte dificilă revenirea la normalitate. S-a demonstrat că diminuarea puterii de cumpărare a lucrătorilor inclusiv prin creșterea insuficientă a salariului minim, afectează productivitatea. Cerem Guvernului să renunțe la aceste măsuri și să aplice legea, așa cum a fost adoptată de Parlamentul României”, se arată în protestul oficial înainta prefectului de Vâlcea.

EUROPOL luptă și pentru tatuajele polițiștilor

Marți a avut loc ședința Comisiei de dialog social la nivelul Ministerului Afacerilor Interne care s-a desfășurat în sistem videoconferință, ocazie cu care a fost dezbătut proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru modificarea și completarea OMAI nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne.
Proiectul ar menționa că în situația observării directe, în cursul examinării medicale, a existenței la candidați a unor tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară, sau a altor criterii specifice pe linie de resurse umane prevăzute de actele normative în vigoare, medicul de unitate le consemnează în fișa medicală, care se transmite ulterior, cu adresă de înaintare, unității de recrutare: „Concluziile privind continuarea procedurii de recrutare și selecție a candidaților în situația menționată anterior se stabilesc de către structurile de resurse umane a unităților de recrutare care au solicitat examinarea medicală, prin raportare la condițiile legale și criteriile specifice de recrutare și selecție, prevăzute de actele normative în vigoare. În cazul unor suspiciuni fundamentate de afecțiuni prevăzute în baremele medicale, pentru precizarea diagnosticului, se pot solicita orice examene de specialitate clinice sau investigații paraclinice necesare, iar în situația în care candidatul nu este de acord cu efectuarea examinărilor ori investigațiilor suplimentare menționate, neputându-se concluziona aptitudinea medicală, acesta va fi declarat INAPT, fără a mai putea contesta declararea inaptitudinii constatate”.
EUROPOL anunță că reprezentantul său „a învederat faptul că este necesară o altă reglementare privind existența tatuajelor având în vedere că în prezent avem colegi polițiști care au deja tatuaje vizibile care nu pot fi acoperite cu ocazia purtării uniformei de vară și că prin prevederea referitoare la acest aspect din cuprinsul proiectului de act normativ a fost creată premisa unei selecții discriminatorii”.
În plus, sindicaliștii  adaugă că: „Față de acest aspect reprezentantul Direcției Medicale a precizat faptul că personalul medical angrenat în examinarea medicală a candidaților nu va proceda la realizarea unei selecții pe baza identificării unor tatuaje ori  elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, atribuția acestora fiind aceea de a consemna aceste aspecte în fișa medicală care va fi transmisă structurii de resurse umane a unității de recrutare a candidatului, spre a se pronunța cu privire la validarea sau invalidarea candidaturii conform competențelor. În continuare, am precizat faptul că inclusiv în faza transmiterii fișei medicale a candidatului către structura de resurse umane, pe criteriul existenței unor tatuaje se va ajunge la crearea unui proces de selecție discriminatoriu, în condițiile în care la acest moment niciunul dintre candidați nu va cunoaște din faza recrutării dacă va ajunge să lucreze la ordine publică, rutieră, investigații criminale, operațiuni speciale sau crimă organizată, pentru aceste din urmă structuri existența unor tatuaje reprezentând chiar un avantaj, conform specificului activităților desfășurate”.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la justitie