Filă de istorie: Acum 25 de ani, a bătut la mii de uși ORIZONTURI NOI, gazeta democrației vâlcene


Mesagerul care a anunțat, în scris, că a sosit „ziua de foc, ziua de lumină a poporului” a fost ORIZONTURI NOI, gazeta democrației vâlcene. În primul său număr și-a înscris pe frontispiciu cuvinte scumpe, de ani și ani râvnite: TRĂIASCĂ POPORUL, TRĂIASCĂ LIBERTATEA!
Această primă ediție a primului ziar în care se anunța întregii lumi vâlcene că mons­trul e pe cale să fie urcat pe eșafod, că va cădea străpuns de săbiile de foc ale libertății s-a născut în noaptea de 22 spre 23 decem­brie 1989, sub condeiul câtorva jurnaliști în­drăz­neți și încrezători în viitorul liber al Româ­niei. Laolaltă, în sălile zețăriei, linoti­pelor, zincografiei, maşinii Ludllow sau rotati­vei din clădirea tipografiei de pe strada Gib Mi­hăescu din Râmnicu Vâlcea, cu fiorul cuvân­tului liber în suflet, Doru Moțoc, Ioan Barbu (mă însoțea și fiul meu, Leonid Florian, pe atunci student la aerospațiale), Dan Ma­nolăchescu, Florea Ciobanu, Marin Bulu­gea, Dorel Constantinescu, Constantin Bulacu, Iulian Popescu, Viorel Moțoc, Adrian Dinu, Gheor­ghe Ștefan, cu sprijinul tuturor tipogra­filor, care au înțeles vrerea și rostul acelor ore fierbinți ale începutului de istorie nouă, s-a născut în acea noapte de decembrie, când în țară se trăgea de mama focului de se cutre­mura pământul, gazeta Orizonturi noi, anul I, numărul 1, un „ziar pentru adevăr”, cum este titrat un articol semnat Redacția: „…Uni­vers al cuvintelor sincere, al informa­țiilor fără cenzură și autocenzură de frica represaliilor a fost deschis de această extraordinară zi de 22 decembrie 1989, în care națiunea a renăscut din suferințele îndurate zeci și zeci de ani, din chinurile îndurate ce-au fost pecetluite cu sângele semenilor noștri (…), secerați într-o luptă barbară, cu jertfe grele, dovedind că nicicând și nicicum forța națiunii nu poate fi înfrântă.”
Greu de crezut astăzi, după trecerea unui sfert de secol, cum au putut gândi o mână de condeieri, în noaptea aceea de foc și de sânge, dar și de mare bucurie, care anunța zorii unei lumi noi, să scrie, în editorialul care deschidea prima pagină, cuvinte cu semnificație vizionară: „Poporul va fi liber pentru veșnicie! Va fi liberă viața economică! Va fi liberă politica! Va fi liberă cultura! Va fi liber învățământul! Vom fi liberi noi și ca oameni și ca Țară!”
În „Cuvântul liber”, articol pe care, îmi aduc aminte, l-am dictat direct la linotip, cu sufletul arzând de emoție, maistrului tipograf Aurel Diță, scriam, între altele: „…Vorbeam în șoaptă. Ne era interzis să spunem și să scriem adevărul. Ni se dicta totul. Dar speram în zorii cei noi, în clipa cea mare. Și a venit! (…) Nu mai aven nevoie de dictatură și dictatori, ca românul să fie liber în țara sa independentă și suverană, idealuri pentru care s-au jertfit moșii și strămoșii noștri. Fie ca pentru totdeauna cuvântul nostru liber să înflorească în pagini și să meargă la sufletul românului … Ce departe ni se părea clipa libertății și, iată, a sosit! Cuvântul liber să ne împodobească inimile de români liberi!” Așa gândeam și așa scriam în acea noapte hotărâtoare de soartă. Am considerat că este foarte important să vin, după atâția ani, și să rememorez într-un jurnal al inimii ce s-a întâmplat în acele ore de foc, cum ne imaginam viața în libertate.
Voi cita, în continuare, titlurile articolelor din ediția nr. 1 a ziarului „Orizonturi noi”, sem­nate de colegii de-atunci. Ele deschideau o gândire și o viziune nouă presei vâlcene, al cărei drum nou, sunt convins, a fost jalonat în acea noapte istorică: „Lumina nu s-a stins…(Doru Moțoc), „O clipă cât o viață” (Marin Bulugea), „Recucerirea dialogului” (Florea Ciobanu), „Suntem liberi! (Iulian Popescu), `„Suferind și sperând” (Dorel Constantinescu), „Lecția libertății azi și mai ales mâine” (Viorel Moțoc), „Adevărata istorie” (Adrian Dinu), „Omagiu orașului erou, Timișoara” (Dan Manolăchescu), „Mărturii ale tinerilor vâlceni: Dănuț Dumitrică, Virgil Popescu, Adrian Duimovici, Laura Angelescu”, „Tineri vâlceni, noi suntem viitorul! (Gheorghe Ștefan). În cuprinsul ziarului întâlnim un „Apel către locuitorii municipiului Rm. Vâlcea și ai județului Vâlcea”, unul către Armată, o listă cu primul Consiliu județean al Frontului Salvării Naționale a României, precum și un grupaj intitulat „Întoarcerea la izvor”, care cuprinde câteva producții populare interzise să se publice în „epoca de aur” care înlănțuia cuvântul liber: „Moș Crăciun”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”. Ne aflam în preajma praznicului Nașterii Mântuitorului și a Anului Nou – și nu putea lipsi această rubrică din noul ziar descătușat de cenzură.
…Parcă a fost ieri! Luați de valurile unui capitalism sălbatic, înfruntându-ne cu o corup­ţie scandaloasă, existentă nu atât în masa populaţiei (dar şi aici!), cât mai ales la vârf, cel mai grav impediment după căderea comu­nismului, parcă am uitat că libertatea ne-a costat sute de vieți, mai cu seamă vieți tinere. Politica a fost liberă, cum vizionar scriam acum 25 de ani, dar România a avut parte de o clasă politică formată, în mare parte, din politicieni de proastă calitate, care n-au acționat pentru stăvilirea corupției, dimpotrivă a încurajat fenomenul, care greu s-a lăsat și se lasă stârpit. I se mai reproşează clasei noastre politice, parlamentelor, guvernelor care s-au perindat la cârma țării, președinților care au ocupat fotoliul de la Cotroceni, ceea ce a constituit o frână în tentativa României de a sta cu fruntea sus la masa rezervată statelor civilizate, un anume spirit de indisciplină implementată în toate domeniile, o aplecare (nativă, spun unii) spre anarhie, spre dezordine și chiul, elemente ferm repudiate de structurile europene. Sigur, „democraţia” prost înţeleasă a favorizat susmenţionatele defecte de conştiinţă şi de comportament, dar nu e mai puţin adevărat că, atunci când i se creează condiţiile unei munci corecte şi răsplătite, românul dă dovada unui muncitor evoluat, prob, onest, harnic şi intrepid, cu nimic mai prejos de colegii lui din ţările Uniunii Europene. O demonstrează şi cele trei milioane de români (cifra poate fi chiar mai mare) care muncesc în străinătate, cu deosebire în țările din spațiul Schengen, unde s-au făcut, în marea lor majoritate, cunoscuţi, stimaţi şi respectaţi. Întorşi acasă, aceşti români aduc cu ei experienţa muncii din Occident, cu rigorile ei atât de drastice, dar şi cu împlinirile ei. Iată o şcoală la care se pot forma tinerii de azi ai României de mâine.
Cele zise imediat după Revoluție de Silviu Brucan (scriam într-o carte că respectivul nomenclaturist comunist „şi-a tuns blana stalinistă” şi, după 1989, a predat românilor democraţia de la tribuna parlamentară sau în direct la ProTV), autorul aserţiunii potrivit căreia poporul de la Dunăre şi Carpaţi ar fi un „stupid people”, zise pe care le-a retractat ulterior (nu ştiu cu câtă sinceritate!), au din păcate, chiar dacă nu la modul major, o oarecare acoperire în fapte. Avem printre noi nişte „stupizi”, care sunt corupţii, hoţii, delapidatorii, șpăgarii din administrația publică, dar mai ales șpăgarii cu „ștaif”, organizați în clanuri mafiote sau în grupări infracționale, unii din ei (sau mulţi din ei!) cocoţaţi în vârful scării politice, statale, sociale etc.
Când scriu aceste rânduri, rememorând secvență cu secvență orele fără precedent și de neuitat ale acelei nopți istorice, îmi stăruie în minte o frază dintr-un articol scris de un tânăr gazetar către tinerii vâlceni: „Patria mamă, scumpa Românie ne cheamă să ne unim pentru un viitor demn în care să trăim, având drept valori morale adevărul, cinstea, dreptatea, devotamentul față de patrie.” Sunt convins că România va fi scoasă din marasmul în care este afundată numai de către generațiile tinere. Pentru că avem foarte mulţi tineri de mare valoare intelectuală, unii au rămas în țară, alți au luat drumul pribegiei, slujindu-i pe străini. I-aş sfătui pe toți să se gândească mai mult la părinţii şi la bunicii lor, la generaţiile care, după război, şi-au sacrificat existenţa, încercând să reconstruiască Româ­nia din cenuşă. Au făcut-o cu gândul la copiii, la nepoţii şi la strănepoţii lor, în speranţa că aceş­tia vor avea o viaţă mai bună. Au fost siliţi însă, aproape o jumătate de secol, să îndure opre­liştile şi apăsarea societăţii bolșevico-comu­niste, care i-au adus pe culmile disperării. Ei, tinerii de azi, au obligația morală, la rândul lor, de a nu păta sacrificiul generaţiilor anterioare. Să se gândească la faptul că ei şi numai ei sunt stâlpul de susţinere a României în drumul european. Fără ei nu se poate face nimic, fără ei România şi românii nu-şi vor putea continua drumul ascendent pe care au pornit acum 25 de ani, dar mai cu seamă după aderarea țării la Uniunea Europeană. Un drum care trebuie să aibă în vedere, în primul rând, eradicarea, în cel mai scurt timp, a tuturor tarelor care apasă încă societatea românească. Un drum care tre­buie pavat cu pasiunea şi cu acţiunile tinerilor.
Ioan Barbu

Posting....