Fiind grav bolnav Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a retras de la tron, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României


Într-un comunicat dat publicității de avocatul Casei Regale, dl Andrew Popper, se arată că Majestatea Sa regele Mihai l se află in stare foarte gravă. Regele a fost operat, recent, de carcinom leucemic, fiind diag­nosti­cat cu leucemie aflată în stare de metastază. Având in vedere acest diagnostic, Majestatea Sa regele Mihai l a cerut membrilor Consiliului de Coroană să dea sfatul lor custo­delui Coroanei Regale, Alteța Sa regală principesa Margareta.

MESAJUL REGELUI MIHAI, transmis pe 1 martie Consiliului Regal
«În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.
Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.
Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.»
În acest moment, Regele Mihai se află sub supravegherea medicilor elvețieni. Regele Mihai I are 94 de ani, iar până acum nu a mai suferit intervenții medicale sau boli de care să fi știut.
*
De peste Ocean, din Canada, am primit de la un vechi colaborator al ziarului nostru următoarele versuri, pe care le încredințăm tiparului.

George FILIP
SOMNUL MAJESTĂŢII-SALE
Familiei regale

MIHAI adoarme… îl încearcă somnul,
Un somn adânc mai lung ca veşnicia,
O veşnicie-n care pleacă Domnul
Ce-a cârmuit, cu fală, România.

A aşteptat o Dunăre de vreme
Şi-a suferit cât un Ceahlău de stâncă
Şi a sperat ca Ţara să-l recheme
Să-i pună-n stemă dragostea adâncă.

Dar fluvii roşii au gemut prin maluri
Şi păsări triste au jelit pe ramuri.
În ocne reci pierit-au idealuri
Şi-au stat la  cârma ţării alte neamuri.

A fost prin veac bolnavă raţiunea.
Ţăranii n-au mai copt în sobe pâine.
A plâns cu fruntea-n palme naţiunea
Şi ne-amăgeau speranţele spre mâine.

Bate un vânt de gheaţă prin istorii.
Încă un înger Domnul şi-l alege.
Va-ntinde doliu Ţara mea de glorii
Şi va domni prin cer – bătrânul rege…

2 martie 2016 – Montreal.