Expoziţie cu vânzare


Vineri după – amiază, de la ora 17.00, Organizaţia Femeilor Libe­rale Vâlcea a organizat o intere­santă expoziţie de pictură. Eveni­men­tul a avut loc la Muzeul de Artă (Casa Simian), unde au fost expu­se 30 de lucrări – reproduceri ale operelor unor mari pictori. „Această acţiune a fost posibilă datorită doamnei Beatris Iulia Alexandru, căreia ţin să-i mulţumesc foarte mult. Picturile au fost scoase la vân­zare, iar o parte din sumele obţi­nu­te vor fi direcţionate către co­piii talentaţi din judeţ care fac parte din familii cu venituri reduse”, a de­clarat Mihaela Andreianu, liderul femeilor liberale.