Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 septembrie 2021

Există bani şi există voinţă politică pentru reîntregirea salariilor. Şi a pensiilor


vladoiu_aurel1Ultimii ani au însemnat – pentru milioane de români – o continuă luptă pentru supravieţuire, un război surd şi dureros cu guvernele PDL. Fie că a fost vorba de Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu, „guvernul portocaliu” a tăiat, an de an, veniturile a două dintre cele mai expuse categorii sociale: bugetarii şi pensionarii. Niciodată nu s-au gândit cei de la PDL la reîntregirea salariilor medicilor şi funcţionarilor, ale profesorilor şi militarilor. Niciodată nu au luat în seamă, cei de la PDL, disperarea a milioane de pensionari care au trecut demult sub limita de subzistenţă.

Guvernanţii PDL nu au prevăzut banii necesari pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi pentru înapoierea banilor reţinuţi neconstituţional de la pensionari, în ciuda faptului că au dat, în ultima vreme, nenumărate declaraţii în acest sens. Minciuna şi ipocrizia au condus, mult prea mult, România! În schimb, „guvernul Ungureanu” sau „guvernele Boc” nu s-au abţinut de la aloca politic sume şi bani din fondurile de rezervă către clientela politică.

Care este realitatea? Ce au ascuns atâta timp pedeliştii lui Băsescu? FMI şi Comisia Europeană au acceptat, după doar două zile de negocieri cu Florin Georgescu, ministrul desemnat al finanţelor, şi cu alţi miniştri din cabinetul Ponta, majorarea salariilor bugetarilor, într-o primă fază cu 8%, din luna iunie, precum şi restituirea contribuţiilor de sănătate colectate ilegal de la pensionari. Peste 1,2 milioane de bugetari vor avea din vară un plus de 8% la salariu, iar diferenţa ar putea să o primească în toamnă. Pentru un bugetar care încasează lunar net 1.200 de lei, de la mijlocul anului va avea un câştig suplimentar de 96 de lei, astfel că în şase luni poate pune deoparte sau va duce în consum aproximativ 600 de lei, până la sfârşitul anului 2012. Dacă Guvernul Ponta va opera în acest an şi cea de-a doua majorare a salariilor, eventual începând cu luna octombrie, pentru două luni din an mai intră în buzunarele bugetarilor 190 de lei.

În privinţa milioanelor de pensionari afectaţi de proasta guvernare, reamintesc ce a decis în urmă cu aproape un an de zile Curtea Constituţională a României: pensia este un drept constituţional câştigat, acesta neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului de către stat şi nu poate fi acceptată invocarea articolului 53 din Constituţie ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie. Dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. „Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioada contributivă, vârsta de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale”, se arăta în motivarea CCR de la acea vreme. Nici măcar această expunere de motive perfect constituţională şi legală nu a înduioşat guvernele înfometate ale PDL, ocupate cu alocarea de bani pentru pârtii de schi şi piscine.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized