Evenimentele cele mai importante ale primei decade a secolului XX în Râmnic


Anul 1900 a adus pentru Râmnic o serie de momente definitorii pentru secolul care tocmai a trecut. Acesta este anul în care se construieşte în centru rotonda cu diametru de 42 metri, de către Serviciul Tehnic, cu jurnalul nr.295 din 9 iunie. Construcţia a ajuns, între timp, punctul O, de unde începeau măsurătorile în distanţe în oraşe şi comunele judeţului. Acesta este şi anul în care apar cooperativele de consum, iar cea mai de seamă a fost „Sentinela”. Industria Râmnicului de la 1900 se baza pe 15 croitorii de damă, 9 pentru bărbaţi, două plăpumării, 17 cizmării, o săpunărie, două fabrici de lumânări, două tipografii, două ateliere de fotografie, un atelier de pictură icoane biserici, două ateliere de zugrăvit case, două ateliere de potcovărie, cinci mori cu apă, un giuvaergier şi un joagăr. În 1900, este inaugurat Palatul Justiţie, la dat de 1 septembrie, pentru un cost de 229154,02 lei şi pornesc acţiunile şi demersurile de introducere a iluminatului stradal dar i particular în oraş. Este anul în care Oprea Simian ia în proprietate una dintre cele trei tăbăcării ale oraşului iar Grigore Petrina era trecut drept proprietarul modernului magazin de manufactură „La Papagal”, deschis în casele Bărăţiei. În 1901, se porneşte construcţia impunătoarei clădiri care va adăposti farmacia „La Coroana Regală” a lui I.P. Bejan, situată pe strada Traian, colţ cu Călăraşilor, spaţiu în care va funcţiona şi bărbieria Alexandru Almălşanu, cofetăria-cafenea-berărie a lui Gh. Prahoveanu, ceasornicăria lui Marcon Iosef, cârciuma şi berăria lui Constantin Popa. Este şi anul în care , la săparea fundaţiei pentru construcţia Casei Bejan se găsesc nouă pietre de moară la trei metri adâncime, În 13 decembrie 1901, conducerea Băncii Naţionale a României decide înfiinţarea unei agenţii în oraş iar operaţiunile bancare propriu-zise vor începe din 1902, într-un spaţiu închiriat pe strada Traian nr.158. Peste doar un an, adică în septembrie 1903, această locaţie devine proprietatea BNR. 1901 rămâne anul în care se construieşte clopotniţa Bisericii Toţi Sfinţii, după planurile inginerului Marin Stroiescu, pentru care nu a pretins nimic. Calea ferată Râmnic-Râul Vadului şi lămpile Washington pentru iluminatul nocturn sunt alte borne importante ale acestui an. Pentru lucrările de la alimentarea cu apă primăria decontează 228482,23 lei iar termenul este 18 februarie 1902, recepţia fiind făcută de inginerul Cantacuzino. Trebuie adăugat că întreaga captare s-a realizat la Vlădeşti sub organizarea de şantier a inginerului Panait.
La 15 septembrie 1902, ministrul Culturii şi Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, ajunge în oraş, după ce a coborât din tren la Ioneşti şi a intrat în Râmnic într-o trăsură întâmpinată de autorităţile locale şi protoiereul judeţului. Haret merge direct la Biserica Catedrala Episcopiei unde este primit chiar de arhimandritul P. Stoenescu şi de toţi profesorii Gimnaziului Local şi Şcolilor Primare. Documentele anului 1902 ne vorbesc despre existenţa tipografiilor lui Oprea Demetrescu şi cea a primăriei şi despre faptul că I.G. Duca este numit magistratul oraşului. Râmnicul are, la acest an, patru fierari dintre care Neculae Oancea, ţinea şi o rotărie. În această vreme, Petre Arnăuţescu ridică două chioşcuri de sticlă şi lemn pentru vânzarea ziarelor şi a dulciurilor în faţa halei centrale. La 28 mai 1902 începe construcţia acestei hale care va fi gata şi dată în folosinţă abia la 17 iulie 1904, pentru un cost final de 104428 lei. De Sfântul Ion, adică în ianuarie 1903, Regimentul Garnizoanei oraşului, înfiinţat în 1875 prin Decretul Regal 134, sub comanda colonelului Ioan Contea, sărbătoreşte în premieră ziua patronului său spiritual. În februarie, sunt demolate casele bisericii Cuvioasa Paraschiva, de pe strada Mihai Bravu, colţ cu Traian pentru că erau în ruină şi ameninţau viaţa trecătorilor, prilej cu care strada este şi lărgită şi îndreptată. Între 26 şi 31 martie 1903, în urma controlului făcut de medicul oraşului D. Sabin asupra tuturor industriilor şi întreprinderilor oraşului sunt luate în cont 237 firme, cele mai multe pe strada Tabaci(22), Călăraşilor (37), Dorobanţilor (17),Mihai Bravu (15) şi, mai ales, Traian (77). În baza acestei centralizări, Râmnicul poate fi considerat oraşul cizmarilor (24), cârciumarilor(21), tâmplarilor(15) curelari şi fierarilor (9). 13 aprilie 1903, are loc adunarea specială a meseriaşilor, pentru alegerea cooperaţiunii, conform măsurilor organizatorice a meseriilor ce se fac în toate judeţele, în baza Legii 4/1902. Comitetul este format din tipograful Oprea Demetrescu, preşedinte, Alexandru Predovici, curelar, Petre Constantinescu, mecanic, Petre Ionescu, bărbier, Constantin Rădulescu, cojocar, Nicolae Popescu, tâmplar. Alegerile au fost validate de Ministerul de Comerţ prin Ordinul 70021 din 31.10.1903. Tot în acest an, maiorul Leculescu avea deschise două hoteluri pe strada Traian şi Călăraşilor, construite de Anton Coppetti, societatea Sentinela instalează băi reci lângă moară iar pe strada Carol funcţiona frângheria Annei Schurbuhler. Nu mai puţin de 55 elevi frecventau, în acel an, cursurile şcolii catolice care funcţiona, în două camere ale Bisericii Franciscane. Hotelul Central, fosta casă parohială a Bisericii Maica Domnului, administrat de biserică prin Costică Georgescu, avea 13 camere, la etaj din care 10 cu un pat şi trei cu câte două, situat pe strada Dorobanţilor, nr. 13. În concurenţă, „Otelul Adriani”, de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la nr. 15, avea două etaje, la parter şase camere, o cameră pentru cârciumă şi biliard, un restaurant şi două camere. Nu mai puţin de 12 camere formau etajul pentru pasageri. Strada Dorobanţi se putea mândri, la numărul 43, cu o fabrică de lumânări de ceară sub patronajul Societăţii Cooperative „Providenţa” iar pe strada Abatorului, Ion Hanciu avea joagărul cu vapori, o construcţie mare de lemn cu suprafaţă din beton şi zidărie în pământ pentru subsolul curelelor de transmisie, camera locomobilului, şoproane pentru materialele formale. Personalul număra de la 4 la 18 angajaţi, după trebuinţă. Tot pe această stradă, la nr. 12, funcţiona fabrica de dopuri de plută a fraţilor Schland, la cele şase maşini, lucrau cinci bărbaţi şi nouă femei. În 1903, este inaugurată şi una dintre cele mai mari tăbăcării ale oraşului, în proprietatea lui N. Simian, pe strada Apostol Dumitrescu. Trebuie spus că fiecare dintre fraţii Simion, adică Oprea şi Dumitru, aveau o curelărie pe strada Călăraşilor, unde prelucrau materia primă trimisă de Niculae Simian, cel de-al treilea frate. Pe strada Călăraşilor, la nr. 108, fiinţa Moara de Făină Bună, a căpitanului Avramescu şi societatea Sentinela, moara avea trei etaje, două de zidărie şi al treilea de lemn şi îşi baza activitatea pe apă şi vapori atunci când debitul era prea scăzut. O altă moară cu apă formată din două pietre, una pentru mălai şi cealaltă pentru făină se găsea pe strada Abatorului şi aparţinea lui Costache Hanciu. Două cârciumi îşi câştigau existenţa în faţa gării CFR, a lui Pandele Iliescu şi a Sterianei Surcel: mâncăruri calde, răcoritoare, aperitive şi alte băuturi reprezentau oferta lor. O altă destinaţie de gen era la numărul 12, pe strada Traian, adică la Sofia Radu şi al său restaurant-berărie, cu două camere cu mese pentru birt şi o grădină de vară. (I)
1903 – Hotelul Roşianu, clădire nouă şi compusă din cameră pentru cârciumă, cameră cu mese pentru consumaţie, trei camere pentru pasageri, două cu câte două paturi şi una cu un pat era situat pe strada Traian, la nr. 57, amplasat la intersecţia cu strada Tabaci este închiriat de N. Bălutescu. Pe aceeaşi stradă, la numărul 62, găsim bărbieria lui G. Pascu, binecunoscută pentru că aici se scoteau atât dinţi cât şi măsele cu un echipament importat special de către patron. Şi mai sus, la numărul 100, funcţiona cafeneaua-berărie a lui Gh. Prahoveanu formată din trei camere mari pentru consumaţie, o cameră special amenajată pentru prepararea cafelelor. Fabrica de ape gazoase a lui Franz Eitel se găsea pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la numărul 18, tot unde puteai da peste un atelier mecanic de tâmplărie şi fierărie. Costică Mihăilescu ţinea o cofetărie pe strada Mihai Bravu, compusă din prăvălie cu mese pentru consumaţie, biliard, rafturi pentru prăjituri şi dulciuri, cameră de consumaţie, cameră cu un cuptor pentru cafele şi un laborator spaţios la care prestau patronul şi un chelner. Tot în 1903, pe strada Dorobanţi, la numărul 1, funcţiona cafeneaua/biliard a lui Ion Golescu, care se compunea dintr-o cameră cu mese pentru cafea şi biliard, spaţioasă şi luminoasă şi o cameră de făcut cafele. Casa era veche cu zidăria umedă lângă pământ, fiind înălţată peste strada veche. Pe strada Călăraşilor, la numărul 126, întâlnim fabrica de săpun a lui Adolf Unterdorber: o cameră cu cazan pentru fabricarea săpunului şi alte vase cu apă. Săpunul era produs din untură, seu, colofon cu sodă. Apa rezultată din fabricare se deversa în Iazul Morilor, în plus, mai avea şi o magazie-prăvălie pentru vânzarea fabricatelor. De-a lungul acestei străzi, la 142, Râmnicul se putea mândri cu o fabrică de aramă cu motor de apă a lui Arnold Jarvary, alcătuită dintr-o cameră cu ciocane de lemn, cuptor pentru înroşit arama, nicovale de lucru, depozit pentru arama fabricată. Strada Traian, numărul 32 este adresa brutăriei lui Gheorghe Velicu, clădire cu o cameră pentru pâine, camera cuptoarelor, cameră de frământat coca, alte trei camere pentru depozitarea făinii şi un singur dormitor pentru angajaţi, adică un cocător, un frământător, un ajutor şi un servitor, toţi majori. În acelaşi an, la numărul 12, pe strada Abatorului, puteai să dai peste brutăria lui Ilie Antonovici, în casa cu chirie a lui Vidan Nedelcovici, unde o cameră era pentru cuptor şi frământat, la etaj, alte două pentru angajaţi, alta pentru depozitarea materiei prime şi-ntr-un alt corp de clădire, o magazie de lemne. Pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la numărul 18, funcţiona atelierul mecanic, de tâmplărie mecanică a lui Eitel, într-o clădire mare de cărămidă şi lemn, spaţioasă, bine luminată, o cameră pentru maşinile de tâmplărie şi un alt atelier mare de asamblare a lucrărilor, un birou. Sunt nu mai puţin de patru maiştri şi calfe, cinci ucenici, cu vârste între 15 şi 18 ani. Ţulică şi Mărunţelu aveau, la rândul lor o cârciumă cu bucătărie, pe Carol I, la numărul 54, într-o casă cu a moştenitorilor Stan Rădulescu pe două etaje, jos cârciuma, sus „otelul” cu 12 camere de 18 paturi, mobilier şi lenjerie proprie iar în curte grajd şi şopron. Să adăugăm în dreptul anului 1903 că Elfrida Eitel conducea librăria şi papetăria „Librăria română”, pe strada Dorobanţilor, nr. 17, în casa lui Iulius Eitel.
Între 21 august 1903 şi 21 august 1904, macadamul bulevardului, pe porţiunea Radu de la Afumaţi şi strada Traian, este realizat şi întreţinut de Şerban Ilcuţ, antreprenor specializat în pavaje. În perioada 1903-1928, pe strada Traian, la numărul 103, mai funcţiona tipografia şi legătoria de carte a lui Oprea Demetrescu, printre cele mai vechi din oraş. Între anii 1903-1939, pe strada Dorobanţi, redenumită la 1891, existau 32 de clădiri din care un hotel, biserica luteranilor, un sanatoriu şi două licee. 23 octombrie 1904 -7 ianuarie 1905, „L industrie Roumanie” publică în numerele 1-6, rezultatele unei anchete privind industria mare, în cadrul căreia sunt nominalizate nu mai puţin de 53 de întreprinderi cu capital evreiesc: fabrici de cherestea dar şi de produse ceramice. În anul 1904, are loc prima fragmentare, cerută de dezvoltarea social-economică a comunităţii, asupra străzilor Călăraşi, porţiunea dintre strada Traian şi cătunul Arhanghel, spre vest, ceea ce se va numi ulterior Ştirbei Vodă. Tot acesta este şi anul de pavare străzii Traian, cu piatră arsă iar felinarele de pe străzile Traian şi Dorobanţi au fost scoase şi remontate pe noua stradă deschisă între Bulevardul Tudor Vladimirescu şi Principesa Maria, plutonier V. Olănescu. Este şi anul în care tablele de denumire a străzilor sunt făcute la Craiova de Dumitru Glukman, pictor şi turnător de firme. Au mai fost executate table pentru străzi şi de către firma Atelier de Gravură, din Bucureşti. Un nou podeţ este construit peste canalul Episcopiei, pentru uşurarea circulaţiei până la Valea Mandei iar strada Progresul este, de asemenea, pavată. În plus, se duce la bun final acţiunea de fixare a tăbliţelor cu nume de străzi pe arterele Râmnicului şi între strada Călăraşilor şi platforma halei, se deschide o nouă stradă de acces, botezată I.C. Brătianu. În 1904, se pun bazele societăţi de lectură Vasile Alecsandri, la ideea profesorului gimnaziului Lahovary, Iliodor C-tinescu.
11 aprilie 1905, se deschide Banca Populară Zăvoiul, societate cooperativă de credit şi economie, cu sediul pe strada Ştirbei Vodă, nr. 25. O lună mai târziu, pe strada Traian, la numărul 125, apare şi Banca Râmnicului, Ilie Criveanu şi George Paşca sunt primii directori iar capitalul era de 200.000 lei. În 24 iunie, se deschide licitaţia publică de fixare a antreprizei de construire a unui stabiliment de băi publice şi hidroterapie în Grădina Publică Zăvoiul,Decret Regal 2948, din 18 mai 1905, primarul oraşului fiind V. Tretinescu. Construcţia se va face pe locul ce a aparţinut lui Bădescu, paralel cu Iazul Morilor. Faţă de iaz, stabilimentul va fi ridicat la 15 metri distanţă, proiectul aparţinându-i inginerilor Grant şi Antonescu. La 27 august, se încheie procesul verbal de dare în antrepriză a băilor publice d-lui inginer Dimitrie Dima, din Piteşti, iar termenul de execuţie este stabilit pentru 15 mai 1906. Aceasta este şi perioada de construcţie a zidului de protecţie a bisericii Cuvioasa Paraschiva dar şi a casei Angelescu, edificiu modern şi în stil baroc, amplasat pe partea stângă a străzii General Praporgescu, colţ şi Traian. În plan economic, la 1905, industria râmniceană era reprezentată de: societatea Prosperitatea – căciuli, funduri şi tablă de aramă, înfiinţată la 1893, pe strada Călăraşilor; atelierul mecanic Franz Eitel, fabricaţiune de maşini agricole şi tâmplărie, de la 1890 pe Bulevardul Tudor Vladimirescu; fabrica de cherestea a fraţilor Hanciu, de la 1883; Moara Sentinela, înfiinţată la 1885 pe strada Călăraşilor, nr. 112; moara Andraşi Ghelz, de la 1886, strada Călăraşilor, 196; fabrica de pielărie şi opinci a fraţilor Hanciu şi Schland, de la 1886, situată pe strada Călăraşilor, nr. 14. Tot în 1905, primăria decide introducerea iluminatului public, motiv pentru care se trece şi la construcţia primei uzine electrice, terminată peste doar un an de zile. Iorga descoperea în acest an, pe teritoriul Ardealului, circa 1300 lucrări româneşti, din care 300 din oraşul nostru. Pe strada Dorobanţi, între casa Lahovary şi Biserica Buna Vestire se afla o construcţie botezată „Halba cu bere”, stabiliment condus de către Toma Niculescu, casa era proprietatea fraţilor Mihail. Între 1905-1907 se trece la finalizarea Palatului Administrativ Financiar, pe locul fostelor case ale Stăncuţei Meculescu iar din cercetarea planului de situaţie de aliniere şi lărgire a Bulevardului Tudor Vladimirescu, putem stabili: tronsonul de vest, între Regele Carol I şi Traian, pe partea dreaptă, se găseau trei clădiri, de la jumătatea secolului anterior; la intersecţia bulevardului cu Regele Carol I, găsim casa Stăncuţei Meculescu, edificiu de 7 camere, aşa după cum ne este descrisă în 1875, cu prilejul închirierii ca şcoală Primară de Fete. Între 1905-1907, aici va răsări Palatul amintit. La intersecţia Bulevardului cu Traian, pe partea dreaptă, erau casele lui Badea Strâmbeanu, una dintre acestea fiind cumpărate de către Gh. Procopiu. La 1903, un magazin de coloniale şi băuturi spirtoase al Ecaterinei Ion şi între 1926-1927, o nouă clădire cu etaj „Banca Râmnicului”. Tronsonul central, între Traian şi Dorobanţilor, pe dreapta, proprietăţile Smarandei Dănicel, Al. Alexiu, Ancuţa Moldoveanu, Masinca Emanoilescu şi proprietăţile bisericii Sfântului Anton de Padova, toate din secolul precedent. Tot în ceastă primă parte a secolului XX, avem şi cele mai spectaculoase schimbări ale bulevardului: dispare casa Smarandei Dănicel, în 1906, înlocuită de o benzinărie şi de colectura Gh. Stănoiu, casa Ancuţa Moldoveanu suferă ample renovări şi de pe urma cărora, în 1915, la etaj, va funcţiona hotelul High Life, a lui Mihai Maxim, din 1927, I. Dumitrescu deschide Hotelul Dumitrescu. La intersecţia cu strada Dorobanţilor, în locul ruinei administraţiei catolice, apare, în 1907, modernul Hotel Dacia. Tronsonul de la est, între strada Dorobanţilor şi Radu de la Afumaţi, se găseau pe dreapta casele Elisăvescu, Lahovary şi serele de flori, demolate încă din 1906. În stânga, proprietăţile Eric Thomas Şugulea, Grecescu şi a preotului Grigore, de la 1876.
În anul 1906, se trece la introducerea iluminatului electric particular pe străzile Traian, Ştirbei Vodă, Călăraşi dar şi pe strada Gării. Este un proces ce are în vedere montarea a nu mai puţin de 70 de lămpi cu arc şi care este dus la îndeplinire de societatea Siemen Schuckert. Aceste lămpi vor funcţiona între 16-17 ore, după ce toţi cărbunii lor vor fi înlocuiţi. Atârnarea lor de pe axa străzilor a fost posibilă numai după utilizarea unor stâlpi de oţel tip Mann Semann, livraţi de firma Herman Busch. Trebuie adăugat că strada Traian a beneficiat de iluminat public în dreptul a circa 15 proprietari.
La 14 iunie 1906, se ia decizia ca pentru lărgirea Bulevardului Tudor Vladimirescu, să se treacă la exproprierea unei suprafeţe de 492,75 metri pătraţi, din zona situată între strada Dorobanţi şi Radu de la Afumaţi. Terenul aparţinea d-nei Elisabeta Lahovary iar iniţiativa i-a aparţinut edilului şef din acele timpuri al urbei noastre, N. Iepure.
La 30 septembrie 1906, se face recepţia Băilor Publice de către o comisie a Consiliului Comunal formată din Grigore Procopiu, inginer inspector G. Panait, inginer mecanic Al. Zahariad şi inginer V. Lupescu. Tot în această perioadă, prefectul G. Sabin dăruieşte localul din strada Dorobanţi unde fusese odată spitalul oraşului pentru funcţionarea gimnaziului Lahovary.
În 1906, Th. Nicolantin transformă o parte din locuinţa sa de la poalele dealului Capela, de pe strada Carol I, într-o prăvălie-restaurant iar imobilele lui Badea Strâmbeanu (prăvălia), ale d-nei Genuneanu (grajdul) şi Lahovary, pe toată lungimea parcului sunt puternic afectate de procesul de lărgire al bulevardului Tudor Vladimirescu.
Acesta este şi anul în care se împlinesc 4 decenii de domnie glorioasă ai M.S. Regele Carol I dar şi două decenii şi jumătate de la declararea regatului iar Bucureştiul găzduieşte, cu acest prilej, o expoziţie naţională la acare Râmnicul este reprezentat în pavilioanele agriculturii, industriei, industriei casnice, mine şi cariere, tăbăcărie-curelărie, şelărie şi articole din piele de voiaj, particulari, artele frumoase, igiena şi asistenţă publică, arheologie-preistorie-istorie, obiecte bisericeşti istorice, haine,ţesături, mobile, arme.
Poreclit şi Nero, edilul N. Iepure, aliniază bulevardul Tudor Vladimirescu spre Olt iar doamna Irina Sterian, menajeră, este cea care donează oraşului terenul de mărime 492,75 metri pătraţi, dintre care 89,50 metri pătraţi se cuvin comunei pentru construirea şi alinierea în lungime şi 74,5 metri din grădina caselor ce au fost lăsate moştenire prin testament de către defunctul C-tin Lahovary, imobil situat pe strada Radu de la Afumaţi, strada Lahovary şi piaţă. Dăruită primăriei mai este şi zona de teren de la marginea Bulevardului Tudor Vladimirescu pe toată lungimea şi ca lăţime în funcţie de planul de aliniere al bulevardului. Irina Sterian cere în schimb primăriei să ridice un zid de susţinere a terenului al cărui nivel este mai sus decât al bulevardului propriu-zis. Ideea este acceptată şi adoptată iar ca efect, pentru alinierea străzii Capela au mai fost expropriate suprafeţele de teren şi alte diverse construcţii de la: profesorul Caton Teodorian, prof. Anastasia Severineanu, prof. Dumitru Vasilescu, prof. Domişor Gherman şi prof. Mihai Ciubuc.
În 1906, în conformitate cu Catagrafia Meseriilor, Lucrătorilor şi Ucenicilor ce aparţineau Corporaţiunei din oraş, situaţia era următoarea: proprietari 131, din care cu state de funcţionare din secolul al XX-lea, 100 din secolul XX – 31, lucrători – 142 şi ucenici – 93. Pe meserii, situaţia se prezenta astfel: abagii – 11, argintari – 1, armurieri – 1,bărbieri – 8, brutari – 6, ceasornicari – 3, cizmari – 24, cofetari – 4, cojocari – 3, croitori -11, curelari -8, cusătorese – 18, fierari – 6, geamgii -1, lumânari – 3, mecanici – 4, modiste – 3, plăpumari – 3, tăbăcari – 8, tipografi – 3.
Tot în acest an, pe strada Dorobanţi, la nr.11, Toma Niculescu închiriază de la fraţii Mihail o berărie cu firma „Halba de bere” iar industriaşul N. I. Simian ridică două case pe strada Călăraşi, la nr. 12, edificii de care ne putem bucura şi azi. În conformitate cu Planul de sistematizare, C. Negulescu, arhitectul urbei face toţi paşii necesari pentru construcţia unei străzi care să lege strada Călăraşi cu strada Gării, pe lângă calea ferată, între cantonul CFR şi Dumitru Simian, în lungime totală de 500 metri. Şi această stradă există în peisajul urban actual. Trebuie adăugat că acesta este şi anul în care este introdus primul grup electrogen cu motor diesel de 80 c.p. şi se trece la iluminarea străzilor principale cu energie electrică în regim continuu. Este pasul prin care se va acoperi necesarul de energie al oraşului până spre 1910. Totodată, sunt semnalate 120de lămpi pe strada Traian, 160 pe Dorobanţi, 135 pe Călăraşi, 25 pe Radu de la Afumaţi, câte 40 pe Carol I şi Mihai Bravu, 105 pe Tudor Vladimirescu. În total, 625 lămpi în tot oraşul.
În 1906, imobilul Smarandei Dănicel, două etaje, strada Traian colţ cu Tudor Vladimirescu, este demolat pentru alinierea bulevardului iar episcopul Atanasie, împreună cu un colectiv de preoţi, întocmesc lucrarea „Istoria eparhiei Râmnicului”, cu informaţii nepreţuite despre întinsele şi nenumăratele moşii, sate, livezi, vii şi multe altele pe care Episcopia le deţinea pe teritoriul Olteniei.
De la 1906 până spre 1946, Râmnicul se lăuda cu o ofertă de servicii deosebit de variată, nenumărate hoteluri şi restaurante dominau peisajul centrului, bine plantate în aproprierea unor zone comerciale: Hotelul „La Carpaţi”, strada Traian, 1906-1916, între 1906-1916; hotelul lui Marin Ionescu, 1908, strada Ştirbei Vodă, nr. 76; Hotelul „High life”, deţinut de Costică Temelie, 1913; Hotelul „Continental”, proprietatea lui C-tin Georgescu, 1913, radiat la 1922, strada Dorobanţilor, nr. 10; Hotelul „Regina Maria ”, al lui Toma Niculescu, 1914, pe strada Traian; Hotelul „Cuza Vodă”, deţinut de Vladimir Petrescu, 1914, strada Traian; Hotel „Splendid”, Sofia Radu, 1914, Bld. Tudor Vladimirescu; Hotelul lui Ion I. Tulucă „La Mărunţelu”, 1916, strada Regele Carol I, nr. 10; Hotelul lui Zenovie Băncilă, 1916, strada Traian 105; Hotelul „Bulevard”, deţinut de Oprea Simian, 1921, strada Dorobanţi; Hotelul „Continental”, al Elenei N. Popescu, 1922, strada Praporgescu; Hotelul „Regina Maria”, proprietatea Ştefania Dumitrescu, 1922, strada Traian 101; Hotelul „Alexandru cel Bun”, al lui Popovici, 1924, radiat la 1925, strada Traian; Hotelul lui N.T. Chesaru, 1923, Bld. Tudor Vladimirescu; Hotelul „La Bristol”, proprietar N. Dicu, 1927, strada Mihai Bravu; Hotelul „La M. Ionescu” deţinut de Ion M. Ionescu, 1927, strada Ştirbei Vodă; Hotelul „Europa” al lui Culpcă Teodor Elena, 1931-1946, strada Praporgescu, nr. 13; Hotelul lui Ion C. Dumitrescu, 1927, Bld. Tudor Vladimirescu, nr. 53.
La 13 ianuarie 1907 au fost folosiţi 50 de stâlpi de stejar intermediari pentru susţinerea cablurilor electrice, între stâlpi de fontă ai lămpilor. Uzina electrică avea montate două motoare diesel de 80c.p., dinamul generator de 70 amperi cuplat la motorul de 50 c.p. Două dinamuri egalizatoare de tip G.M. 142, funcţionând fiecare la 230-240 volţi de câte 40 amperi.
Între 15 iulie – 1 august 1907 Principele Ferdinand şi Principesa Maria, moştenitorii tronului, cu fiul lor, Carol, ajung în Râmnic pentru o vizită. Arcuri de triumf împodobesc cetatea şi steagurile naţionale sunt peste tot, coroane de flori şi lampioane împodobesc Râmnicul. La 19.30, alteţele regale sosesc cu automobilul la Episcopie, împreună cu ministrul de Intern Ionel Brătianu. Un cor sătesc, dirijat de d-l Marinescu (trubadurul) învăţător a intonat imnul sub fereastra Palatului, aplaudat zgomotos de entuziast de o mulţime nesfârşită.
În septembrie 1907, primarul oraşului decide să construiască prăvălii pe fosta proprietate a lui N. Temelie (hala) şipe Iazul Morilor, câte cinci prăvălii de fiecare parte laterală a clădirii. În 1908, ridicarea halei este responsabilitatea lui A. Coppetti.
1907 este şi anul în care G. Nicolantin primeşte aprobarea să instaleze un chioşc de ziare între strada Traian şi Bulevardul Tudor Vladimirescu, cu faţa spre Hotel Splendid iar toamna consemnează înfiinţarea societăţii de cultură şi educaţie naţională „Progresul”, axată pe trei secţiuni: muzică, ateneu şi sport. Primul concert are loc în seara zilei de 27 ianuarie 1908.
Tot în 1907 se înfiinţează şi prima societate română pentru „fabricaţiune” de ţiglă, cărămidă şi derivatele lor, proprietar Al. M. Alecsiu. Şi casa lui C. Oromolu este construită la 1907. Pe colţul dintre strada Traian şi Dorobanţi este o clădire mare cu mansardă, parterul său găzduind magazinul „La doi lei”, cu haine de-a gata, în premieră absolută pentru râmnicenii vremii.
În 1907, Maria şi Ion Fofelzan (Ungureanu) ridică o casă impunătoare pe care o vor transforma în han şi cârciumă pe strada Călăraşi iar lărgirea şi alinierea bulevardului aduce şi iluminatul electric particular pe străzile Traian, Ştirbei Vodă, Călăraşi, Gării dar şi pe mai multe ramificaţii din strada Traian. Este şi anul în care administraţia bisericii Sf. Anton de Padova construieşte la intersecţia străzii Dorobanţi cu bulevardul Tudor Vladimirescu un hotel botezat „Dacia”, la start, în 1921 „Cinema Bulevard”, 1931 „Hotel Caraiman”, 1935 „La Minerva”, 1946 „Hotel Europa”.
Între 1907-1909, antreprenorul ing. C. Reschoveschi ridică, în locul fostelor case ale d-nei Elisăvescu, localul oficiului telegrafo-poştal (poşta veche) .
1908 martie 1911 – sunt întocmite documentele de construcţie a noului local al gimnaziului Lahovary, planul lucrării a fost executat de un colectiv compus din arhitectul N. Ghica Budeşti, iar conducerea întregului şantier i-a revenit arhitectului A. Referendaru. În 1909 a fost pusă piatra de temelie a actualei clădiri de pe strada General Praporgescu iar cursurile au demarat în data de 1 martie 1911 cu 155 elevi.
19 iulie 1908 – a fost înfiinţată fabrica de aramă cu motor de apă a d-lui Arnold Iarynay, de pe strada Călăraşi, nr. 142.
22 august 1908- un grup de tineri studenţi şi absolvenţi de facultate, având în fruntea lor drept preşedinte ales pe tânărul avocat I.G. Fărcăşanu întemeiază societatea cultural- ştiinţifică „Junimea vâlceană”.
1 decembrie 1908 – se înaintează adresa Oficiului Poştal Telefonic – Telegrafic din Râmnicul Vâlcii către primarul oraşului, prin care i se face cunoscut că este necesar să se construiască un nou traseu telefonic şi telegrafic, o dată cu darea în folosinţă a noului oficiu poştal de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, în 1909. Traseul va porni de la rampa CFR a drumului ce duce spre Ostroveni, peste platforma bâlciului, strada Traian până la pod, pe o porţiune a digului de protecţie a râului Olăneşti, strada Carol I şi de la Palatul Administraţiei Financiare, de pe Tudor Vladimirescu.
În 1908, A. Andreani construieşte un hotel cu două etaje pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la etaj avea 12 camere, la parter 6, una pentru cârciumă şi biliard, şi în alte două camere restaurant. Tot în acest an este ridicat şi localul grădiniţei din curtea Bisericii Toţi Sfinţii, în spatele proprietăţii d-lui Toma Rădulescu. Construcţia este făcută de preotul Melete Răuţiu, antreprenor A. Copetti.
În Catagrafia industriilor care funcţionau în oraş la 1908,situaţia se prezenta astfel: giuvargiu- 1, olari- 2, cărămidari – 5, fabrică de cărămidă şi ţiglă – 1, fierari şi potcovari – 12, fierari, constructori de căruţe şi trăsuri – 3, tapiţeri de trăsuri – 2, lăcătuşi – 3, tinichigii – 4, armurier – 1, alămărie- 1, ceasornicari – 2, dogari – 2, rotari – 5, strungari – 2, tâmplari -10, fabrici de ape gazoase – 2, tapiţerii de mobilă – 2, fabrică de dopuri de plută – 1, curelari şi şelari – 6, joagăr – 1, fabrici de mezeluri – 3, brutari – 2, covrigari şi plăcintari – 2, cofetari – 4, fabrică de maţe uscate – 1, frânghieri – 3, croitori de dame – 15, croitori de bărbaţi – 9, cojocari – 6, plăpumari 2, cizmari – 17, săpunar – 1, fabrici de lumânări -2, tipografii -2, ateliere de fotografie – 2, pieptănări – 2,ateliere de ploscării – 2, pălărieri – 2, mori de apă – 5, pivă – 1, poverne – 10, tăbăcării – 8, bragogeri – 2.
Tot în 1908, pe bulevard funcţionau atelierul mecanic Frantz Eitel, pentru fabricarea de maşini agricole şi tâmplărie, înfiinţat la 1890 iar pe strada Călăraşi, la nr. 112, era moara „Sentinela” care producea făină şi alte paste făinoase, înfiinţată de la 1886 la mare bătaie cu Moara Gheltz, de pe aceeaşi stradă şa numărul 196, dar înfiinţată cu un an mai devreme. Râmnicul anului 1908 se bucura de o industrie înfloritoare care se baza pe fabricile Simian, Şteflea şi Lupaş, Roşca, Ghibu şi Kleinerath, care aduceau piele şi opinci, toate situate între Abator şi Călăraşi.
Acesta este şi anul în care Gh. Ştefănescu construieşte o modernă moară pe strada Călăraşi care folosea apa de pe Iazul Morilor iar la o inventariere a atelierelor şi micilor unităţi industriale din oraş, s-au descoperit un număr de 151 unităţi în funcţie cu 44 specialităţi. Acest boom economic se datorează şi afluxului tot mai mare de locuitori care, la 1908, atinge deja 7.990 suflete.
La 1908, îşi desfăşura activitatea editura fraţilor Nicolantin, pentru imprimante şi cărţi poştale ilustrate plus librăria omonimă, d epe strada Traian. Între 1918-1920, la Râmnic funcţiona Tipografia Poporului, condusă de V. Săndulescu şi Al. Presbiterianu.
1 septembrie 1908 – în urma unei cereri făcute de către Irina Sterian către primăria oraşului prin care oferea fostele case Lahovary, lăsate dumneaei prin moştenire să fie cumpărate cu suma de 100.000 lei. La vânzare, s-a făcut inventarul acestora pentru a avea o evaluare corectă din care a rezultat:
1. locul împrejmuit cu zid solid de piatră, conform planului, situat în cea mai frumoasă poziţie din centrul Râmnicului, având suprafaţă de un hectar şi 2445 metri pătraţi, evaluat la suma de 74670 lei.
2 corpul principal de clădire cu un singur etaj, având 14 camere de locuit, cu pivniţă, construcţie de cărămidă făcută în parte pe vechile temelii şi acoperită cu tablă, în suprafaţă de 336,47 metri pătraţi, estimată la 33647 lei.
3. casa de locuit în curte, care avea ca dependinţe, construcţie din cărămidă şi acoperită cu tablă, în suprafaţă de 293,35 metri pătraţi, valoare 14667 lei.
4. grajd de zid, construcţie din nou făcută din cărămidă şi acoperită cu tablă, întinsă pe 275,82 metri pătraţi, socotită la 16549,20 lei.
5. casa grădinarului, din zid, 80,60 metri pătraţi, 322,4 lei.
6. magazie de scânduri, cu pivniţă de zid, 71,28 metri pătraţi, 1651,20 lei.
7. privata din grădină construită din zidărie, în stare ruinată, 23,70 metri pătraţi, 474 lei.
8. magazie de bârne, 26,10 metri pătraţi, 522 lei.
9. seră de flori, 94,50 m.p., 2835 lei.
10. seră de flori, 49,20 m.p., 984 lei.
11. seră în construcţie fier, bune condiţii, 72,50 m.p., valoare 2173 lei.
12. şopron deschis pentru scule agricole, din furci de lemn din stejar, bune condiţii, 70,20 m.p., 720 lei.
13 şopron deschis pe furci de stejar în grădina cu pomi roditori, stare mediocră, 20 m.p., 100 lei.
14 şopron deschis pe furci de stajar, ruinat, 29,40m.p., 147 lei.
15. puţ adânc pentru apă, la 12 metri adâncime, cu ghizduri de lemn în stare bună, 150 lei.
16. şopron de vite, pe furci de stejar, ruinat, 25,06 m.p., 50 lei.
17. coteţ din lemn pentru păsări, 5 m.p., 25 lei.
18 pavaj în curte pentru vite, cu caldarâm în bună stare, 1732,65 m.p., 3465,30 lei.
19. idem caldarâmul din curtea principală, 714 m.p., 1428 lei.
20. zid piatră pentru împrejmuire către strada Lahovary, strada Radu de la Afumaţi şi Bld. Tudor Vladimirescu, înălţime medie 3,5 metri, lungime 300 metri, 18.000 lei; idem ziduri de împrejmuire către vecini în lungime de 100 metri, 2000 lei.
21. grajdul spre strada Lahovary, soclu de piatră şi poartă de fier la intrare, 31,90 metri lungime, 957 lei.

Valoarea locului, cu toate dependinţele aflate şi a zidului de împrejmuire, se ridică la suma de 1784,20 lei. Se propune ca parcul să fie reamenajat pentru un teatru de vară.
1909 – Şcoala Nr. 1 de băieţi şi Şcoala de fete aveau grădini şcolare foarte bine cultivate iar pe lângă prima instituţie funcţionau şi cursuri pentru adulţi conduse de Ilie M. Nicolaescu. Pe lângă şcoala de fete, fiinţau cursuri complementare şi şezători, conduse de către patru doamne institutoare.
În cursul acestui an, s-au dat mai multe serbări şcolare cu caracter caritabil: Ilie Nicolaescu, directorul şcolii de băieţi, a dat trei astfel de petreceri cu elevii la fel ca şi Maria Ioanid, omoloaga de la şcoala de fete.
28 ianuarie 1909 – este renovat marele hotel Temelie, de pe strada Traian, casa a fost donată primăriei în 1886 iar finalmente a fost demolată în 1925, datorită degradării avansate în care ajunsese.
Între 1909-1910 se construieşte liceul Lahovary, pe locul fostului spital al oraşului. Între 1909-1941, tipografia Matei Basarab a funcţionat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu.
7 decembrie 1910 – din planul de aliniere al oraşului, sectorul de străzi Toţi Sfinţii, după planul cartografic întocmit de către arhitectul C.Angelescu, se pot stabili următoarele: casele existente la întocmirea Catagrafiei din 6 octombrie 1899, casele care au fost demolate la deschiderea străzii Doamna Florica, tronsonul dintre strada Traian- Dorobanţi şi casele existente în catagrafie însă nu sunt poziţionate în planul de aliniere a oraşului la 1910. Aranjamentele cartografice ale planului, la est, strada Dorobanţi, la vest Carol I, la sud limita o formează casele de pe partea stângă a străzii Traian, casa Rădulescu, casa Procopiu, casa căpitan Leculescu, Casa C. Săvitescu, la nord, limita e o stradă deschisă nouă, care mai târziu se va numi Temelie şi încă o stradă propusă pentru deschidere dar care nu s-a mai deschis. Planul a fost împărţit în şase careuri.
1910 – în toamna acestui an, arhitectul Referendaru termină complet noul local, în stil vâlcean, pentru gimnaziul Lahovary, după planurile arhitectului Ghica Budeşti. Tot în 1910, se înfiinţează Şcoala de Grădinărit din Râmnic, care a funcţionat în cartierul Arhanghel, la doi kilometri de centrul oraşului şi care şi-a întrerupt activitatea în luna noiembrie 1916.
Ziarul „Luceafărul”, nr. 15-16, prezenta oraşul, în acel an: „Un orăşel cu circa 7.000 de locuitori, cu clădiri şi instalaţiuni moderne… de la gară, spre bulevard, se ajunge în mijlocul oraşului, unde era un parc, cu straturi de flori şi fântâni săritoare. Oraşul e luminat cu electricitate şi are multe aşezăminte folositoare: o baie publică, un hală unde se fac vânzări de carne şi peşte, un spital…”
La 1910 se construieşte şi casa familiei avocat Trătinescu, strada Carol I în timp ce pe General Praporgescu se găsea Biserica Comunităţii Luterane, ridicată de preotul R. Montzel.
Acesta este şi anul în care arhitectul Angelescu proiectează o intrare monumentală cu un zid de sprijin şi două scări de intrare în Parcul Comunal din Bld. Tudor Vladimirescu, care sunt şi executate în acel an. Primăria ia decizia ca toată energia electrică folosită la cinematografele, cluburile, restaurantele, bodegile, magazinele, ş.a.m.d. să fie înglobată în consumul particular pentru iluminat şi nu poate fi evaluată separat.
În 1910 Nicolae Rodeanu construieşte o casă cu etaj pe strada Traian, la intrarea în platforma bâlciului. La parter, va funcţiona şi atelierul de fierărie-rotărie.
Între 1910-1912 tronsonul Bld Tudor Vladimirescu, între strada Radu de la Afumaţi şi Carol I, este plantat cu castani pe ambele sensuri.

Mihail TITI GHERGHINA

Posting....