Evenimente la Bibliotecă


biblioteca_judeteana2

Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă, sărbătorită la Bibliotecă
Mâine, 1 octombrie 2014, începând cu ora 11.00, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, se va desfăşura activitatea „Cooperare şi comunicare între generaţii”, manifestare organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor în Vârstă, colocviu, moment poetic şi muzical. Participă membri ai CAR Pensionari „Alexiu M. Alexiu”, membri ai Forumului Cultural al Râmnicului, membri ai Societăţii Culturale „Anton Pann”, membre ale Ligii Femeilor Creştine-Ortodoxe de pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului, psiholog Daniela Predişor (Şcoala „Take Ionescu”), în colaborare cu Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, coordonator prof. Carmen Miroiu, director, Liceul Oltchim, coordonator prof. ing. Cristian Ruxanda, director.

Încep cursurile de limbi străine
Miercuri, 1 octombrie 2014, înce­pând cu ora 14.00, în Sala Universita­rilor a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc întâlnirea ED în dialog cu comunitatea, curs de limba engleză pentru seniori, iar de la ora 16.30, curs de limba engleză pentru adulţi.
De asemenea, joi, 2 octombrie 2014, în aceeaşi sală, se va desfăşura cursul de limba germană pentru adulţi. Organizator este Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea.

95 de ani de la înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în război
Astăzi, 30 septembrie 2014, începând cu ora 17.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, are loc Simpozionul «95 de ani de la înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război (12 sept. 1919 – 12 sept. 2014), precursoarea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”». Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, în parteneriat cu Garnizoana Râmnicu Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Programul manifestărilor este următorul:
Partea I, moderator mr. Florentin Duman-Șendrescu
• Cuvânt de deschidere rostit de Eugen Petrescu, președintele Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
• Prezentarea filmului Cultul Eroilor, realizat în 2014 de Studioul Cinematografic al Armatei.
• Mesajul Înaltpreasfințitului Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului;
• Mesajul dlui dr. ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Partea a II-a, moderator dr. ing. Mihai Sporiș
• Prezentarea filmului Enigma Transfăgărășanului, realizat în 2008 de Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, redacția ProPatria.
• Lansarea volumelor:
– Eugen Petrescu, Nicolae M. Mazilu. Documentar biobibliografic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 2014 (ediție prefațată de prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean).
– Personalități militare române. In memoriam general de brigadă Nicolae M. Mazilu (1927 – 2012), Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 2014 (ediție îngrijită de prof. Eugen Petrescu și mr. Dan-Sorin Pancu, cu o prefață de gl. mr. (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe);
– Eugen Petrescu, Râmnicu-Vâlcea. Scuarul „General Nicolae Mazilu” (1927 – 2012), Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 2014 (ediție prefațată de dr. ing. Mihai Sporiș).
– Dumitru Bondoc, Partizanii din Muntele Arnota, un dosar elucidat?, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2014 (ediție prefațată de dr. ing. Mihai Sporiș).
Alocuțiuni:
– Psih. Dumitru Nicu Cornoiu, prefectul județului Vâlcea;
– Col. Dan Marin, comandantul Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea;
– Prof. dr. Florin Epure, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea;
– Prof. drd. Ionela Nițu, consilier superior în cadrul Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale, membră a Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
– Prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăești, președintele Forumului Cultural al Râmnicului, membru al Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
– Prof. dr. Ion Soare, membru al Uniunii Scriitorilor din România;
– Ing. Marian Pătrașcu, membru al Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
– Pr. Constantin Mănescu-Hurezi, secretar executiv al Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Cuvântul autorilor:
– Ist. Eugen Petrescu, președinte al Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
– Ing. Dumitru Bondoc, vicepreședinte al Filialei Județene Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Partea a III-a, moderator mr. Florentin Duman-Șendrescu
• Decernarea medaliei și diplomei aniversare.