ELEVI ȘI PROFESORI DE LA COLEGIUL ENERGETIC ÎN VALKA, LETONIA


Un oraș din două țări…
unde biodiversitatea, cercetarea științifică și cultura s-au intersectat…
Situat la granița cu Estonia, Valka este un oraș pitoresc din nordul Letonie, de-a lungul Râului Pedele. Valka și orașul estonian Valga sunt gemene, separate de graniță și având sloganul ”Un oraș, două țări.” Aici a avut loc a doua întâlnire din cadrul proiectului multilateral Comenius ”A Statistic and Scientific Research on Biodiversity/ Cercetare statistică și științifică a biodiversității”, derulat de Colegiul Energetic în perioada 2013-2015.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu I.E.S. Manuel de Falla- Puerto Real – Spania (școala coordonatoare), Valkas Gimnazija – Valka – Letonia, Istituto D’Istruzione Superiore ‘Sandro Pertini’ – Camposampiero – Italia, H.O.V.Alemdag Tunc Capa Anadolu Lisesi – Istanbul – Turcia și este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius, parte a Programului Învățare pe tot Parcursul Vieții.
Întâlnirea de proiect s-a desfășurat în perioada 6-10 mai 2014, la Valkas Gimnazija, o școală cu peste 200 de elevi, cu oameni primitori, care au organizat o întâlnire de neuitat. Colegiul Energetic a fost reprezentat de doi profesori ( director, prof. Mătăcuță Dumitru și coordonator proiect, prof. Țenea Codruța) și trei elevi de la clasele a X-a și a XI-a.
Întâlnirea a avut ca moto: ”Să facem totul pentru un viitor cu aer curat, natură care să ne bucure, armonie pretutindeni!”
Au fost îmbinate diferite activități – socializarea participanților; prezentarea țărilor, regiunilor și școlilor elevilor din Letonia – atât de către elevi, cât și de către profesori; participarea la ore de curs; discuții și dezbateri referitoare la sistemele educaționale din fiecare țară.
Profesorii și elevii au analizat materialele și activitățile realizate până în prezent – echipa din Spania lucrează la pagina web a proiectului, pe care o actualizează permanent – ssrb.iesmanueldefalla.es; echipa din România a coordonat un studiu privind motivația elevilor pentru studiul științelor și l-a prezentat prin intermediul unui raport; echipa din Turcia a prezentat dicționarul cu termeni din domeniul biodiversității; echipa din Italia a prezentat revista proiectului. Tot în cadrul acestei reuniuni s-a desemnat logo-ul proiectului, pe baza unui concurs organizat de elevii și profesorii din Letonia. Logo-ul proiectului a fost realizat de un elev de la Colegiul Energetic, din clasa a XI-a și s-a bucurat de admirația tuturor participanților.
O activitate inedită, din punct de vedere educațional a fost studiul biodiversității la mlaștina din vecinătatea satului Karki – elevi și profesori echipați corespunzător, au aplicat metode studiate anterior, urmând să prelucreze datele obținute folosind instrumente matematice și digitale. Mlaștina letonă a însemnat o experiență nouă pentru participanții din alte țări, echipele de elevi au lucrat cu entuziasm. Toți elevii au tras concluzia că activitățile de cercetare în natură sunt educative, au învățat lucruri noi despre mediul înconjurător, despre plante și animale, dar și-au îmbunătățit și cunoștințele de matematică (analiză statistică) și engleză.
Participanții au avut ocazia să cunoască istoria, cultura, tradiții, obiceiuri, aspecte sociale și economice prin – vizita orașelor Valka – Valga, vizita unui muzeu din Karki cu scaune donate de personalități, vizita unei biserici cu o istorie deosebită din aceeași zonă, concerte și dansuri susținute de elevi și profesori de la școala din Valka, vizita orașului Valmiera.
Obiectivele reuniunii de proiect au fost atinse, atmosfera de lucru deosebită, urmând ca activitățile să-și continue cursul la nivel local și în cadrul întâlnirilor de proiect viitoare.
Această reuniune de proiect poate fi catalogată ca o reușită în cadrul complexului program, în care fiecare etapă, cu activitățile aferente oferă simultan continuitate, dar și deschidere spre noi universuri culturale și științifice, spre alte sisteme educaționale menite să redimensioneze învățământul, integrându-l într-un cadru mai larg, european.
(Coordonator proiect, prof. Codruţa Elena Ţenea, Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea)