Edilul comunei Câineni, Ion Nicolae, își spune speranța în PNDL 3


Pentru a rezolva partea de infrastructură, respectiv reabilitarea și asfaltare a opt kilometri drumuri de interes local, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, își pune speranța în Programul Național de Dezvoltare Locală 3: „Așteptăm să se dea drumul depunerii proiectelor pe PNDL 3, după cum se aude. Așa putem rezolva și proiectul de reabilitare a drumurilor de interes local, de pe raza comunei. Dacă facem și acest pas și obținem finanțarea, vom putea declara că toată comuna are drumurile puse la punct. Există promisiuni că s-ar da drumul PNDL 3 și așteptăm”.
Autoritățile publice locale din Câineni au depus proiectul de reabilitare a celor opt kilometri de drum și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală 2, dar, din păcate, nu au obținut finanțarea.