Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 mai 2019

După șapte victorii consecutive, Vâlcea rămâne pe primul loc în Liga Florilor


• antrenorul Florentin Pera și-a învins fosta echipă
Week-end-ul trecut, în Liga Florilor de handbal feminin s-au disputat meciurile din cadrul etapei a șaptea. SCM Râmnicu Vâlcea pornea în această rundă din postura de lider al întrecerii, echipa pregătită de antrenorul Florentin Pera având o misiune relativ accesibilă pe terenul Dunării Brăila, o echipă de tradiție în handbalul feminin românesc, dar destul de ieșită din formă în startul acestui sezon. De altfel, actualul tehnician al formației sprijinită financiar de Primăria Râmnicului a întâlnit chiar echipa pe care a antrenat-o sezonul trecut. Cum anticipam, meciul de pe malul Dunării a fost unul în care SCM a pornit cu prima șansă pentru obținerea victoriei și, implicit, a celor trei puncte puse în joc. Într-o partidă pe care iubitorii handbalului au avut posibilitatea de a o urmări prin intermediul site-ului cotidianului nostru, vâlcencele au demonstrat pe teren de ce ocupă poziția fruntașă în ierarhia Ligii Florilor și cum de au reușit să le învingă de două ori, în decurs de numai o lună, pe «tigroaicele» de la CSM București. Ca în cele mai multe partide din acest sezon, trupa râmniceană și-a asigurat victoria încă din timpul primei reprize. În meciul de la Brăila, după primele 30 de minute ale întâlnirii, diferența dintre cele două echipe era de patru goluri: 17-13 pentru SCM Râmnicu Vâlcea.

Diferența de patru goluri s-a păstrat până la final

În partea secundă, partida a fost ceva mai echilibrată. SCM Râmnicu Vâlcea nu a mai forțat pe faza ofensivă, marcând mai puține goluri decât în prima repriză, numai 14. Același număr de reușite l-au izbutit și gazdele pe parcursul reprizei secunde, astfel că diferența de patru goluri consemnată la pauza întâlnirii a fost înregistrată și la final. Deși elevele lui Florentin Pera puteau, indubitabil, să se impună la o diferență mai însemnată de scor, ele au câștigat cu 31-27, oferindu-le și gazdelor posibilitatea de a ceda la un ecart onorabil în fața liderului întrecerii.

Situația din clasament

În urma acestei victorii venite în mod logic, SCM Râmnicu Vâlcea ajunge la un total de 21 de puncte, adică maximul posibil după primele șapte etape ale campionatului. De menționat că echipa noastră este singura care nu a simțit gustul înfrângerii în actualul sezon, amintind prin această invincibilitate de performanțele Oltchimului din urmă cu șase-șapte ani, care termina sezon după sezon cu maxim de puncte. Pe locul secund al întrecerii, cu 18 puncte, se află marea rivală a Vâlcii pentru cucerirea titlului de campioană, CSM București. Etapa aceasta, într-un meci disputat sâmbătă, trupa din Capitală s-a impus, pe propriul teren, chiar în fața fostului număr doi al ierarhiei, Măgura Cisnădie. După runda a șaptea, profitând și de înfrângerea sibiencelor de la Măgura, brașovencele de la Corona au făcut un salt important în clasament, ajungând pe poziția a treia, cu 16 puncte. Rămase la cele 14 puncte acumulate încă de pe urma unei remize din etapa a șasea, sibiencele de la Măgura Cisnădie au coborât pe locul patru în clasament după ce, timp de mai multe runde, s-au aflat pe locurile doi și trei.
Surpriza etapei a șaptea a fost consemnată în moderna sală a sporturilor din Bănie, acolo unde Gloria Bistrița Năsăud a reușit să se impună, la o diferență de trei goluri, în fața echipei gazdă SCM Craiova. În urma acestui eșec, trupa din Bănie a fost oprită din avântul spre podiumul întrecerii, echipa antrenorului Bogdan Burcea fiind trimisă în zona de mijloc a clasamentului.

Rezultatele etapei a VII-a

CSM București – Măgura Cisnădie 36-19
Minaur Baia Mare – CSM Slatina 29-26
SCM Craiova – Gloria Bistrița Năsăud 19-22
Gloria Buzău – Corona Brașov 19-25
HC Zalău – CSU Cluj Napoca 38-32
HC Dunărea Brăila – SCM Râmnicu Vâlcea 27-31
CSM Galați – CSM Roman 22-20

Comentarii

mesaj(e)

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal