Două femei în vârstă, GĂSITE MOARTE în propriile locuințe


Luni, pe 17 ianuarie 2022, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea a avut de gestionat 75 de misiuni. Membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 29 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit pentru două traumatisme, 23 de diverse afecțiuni medicale, un accident rutier, o asistență persoane și două persoane găsite fără semne vitale, în propriile locuințe (C.M. de sex feminin – 72 de ani și P.A. de sex feminin – 67 de ani). După acordarea primului ajutor calificat, 27 de pacienţi au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.
Tot luni, pompierii vâlceni au mai intervenit pentru 43 de situații de protecție a comunității. A fost vorba despre cinci misiuni de verificare/ recunoaștere la secția ATI COVID-19 a Spitalului Județean Vâlcea; șase misiuni de verificare persoane carantinate; cinci misiuni decontaminare mijloace proprii, 27 de misiuni asociate COVID-19.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea