Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 octombrie 2019

Două ambulanțe ultramoderne au ajuns în Vâlcea


Advertisements

Zilele trecute, în județul nostru au sosit două ambulanțe ultramoderne. Astfel, Ministerul Sănătății și-a respectat promisiunea făcută locuitorilor județului nostru, ei fiind beneficiarii direcți ai acestei investiții. Au fost prezenți la momentul recepției celor două ambulanțe doctorul Dan Pădureanu – managerul Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea și Constantin Rădulescu – președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Veștile bune nu se opresc aici: Vâlcea urmează să primească alte douăsprezece ambulanțe

„Vorbim despre două ambulanțe de tip C. Aceste autosanitare vor sta la Râmnicu Vâlcea. Sunt autospeciale care vor fi deservite de personal medical cu studii superioare, respectiv de medici. Acestea reprezintă completarea achiziției pe care a realizat-o Guvernul României în ceea ce înseamnă autosanitarele. În acest moment, avem nouă autosanitare noi. Urmează să mai sosească încă douăsprezece bucăți, dar acestea vor fi tip A și de tip B1 și B2. Acestea două primite acum sunt cele mai moderne și cu dotarea cea mai bună”, a precizat managerul Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea.

Rădulescu: „Aceste mașini sunt nu utile, ci foarte utile!”

„Actul medical în județul Vâlcea nu se face doar la nivelul Spitalului Județean de Urgență sau la nivelul spitalelor din județ, acesta se face și prin intermediul ambulanței. Așadar, este foarte important ca pacienții care sunt aduși la Spitalul Județean de Urgență, la Unitatea de Primiri Urgențe, să fie aduși în cele mai bune condiții. Și vreau să spun că mă bucur foarte mult că în județul Vâlcea continuă să vină aceste ambulanțe cu care Ministerul Sănătății dotează Serviciul Județean de Ambulanță. Din ce am discutat cu directorul Ambulanței Vâlcea, aceste ambulanțe sunt mașini de ultimă generație care sunt operaționale chiar din momentul în care au fost aduse. Vreau să spun că nu doresc nimănui să aibă parte de aceste mașini, dar actul medical la nivelul județului va crește în calitate și în siguranță pentru pacienți și asta mă bucură foarte tare în condițiile în care avem în coordonare unitățile spitalicești, cum ar fi Spitalul Județean de Urgență, Spitalul de la Mihăești, dar și Spitalul de la Drăgoești. Pentru Spitalul Județean Vâlcea, pentru Unitatea de Primiri Urgențe, aceste mașini sunt nu utile, ci foarte utile. Și cei care lucrează pe aceste ambulanțe își pot face datoria în condiții mai bune și vor salva vieți, ceea ce este foarte important”, a precizat, la rândul său, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
℗ Articol de promovare ℗

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate