Doar 4 din 89 de localități finalizează cadastrarea gratuită a imobilelor


Lucrurile nu sunt deloc roz în ceea ce privește desfășurarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2020. Din 89 de localități vâlcene, doar în patru se finalizează cadastrarea gratuită a imobilelor, fiind vorba despre Făurești, Diculești, Valea Mare și Fârtă­țești. Restul localităților încă sunt în pro­ce­dee sau au semnat contracte cu specialiști în domeniu. Termenul final de cadastrare a tuturor imobilelor dintr-o localitate este anul 2023. În Făurești, spre exemplu, sunt cadastrate peste 10.000 de imobile, adică toate care sunt înregistrate în comună. În Diculești, are loc actualizarea informațiilor din teren, procedeu realizat în proporție de 80%. Nemulțumiri s-au înregistrat și-n ceea ce privește prețul cadastrării, 60 lei/imobil, unul prea mic după cum spun cetățenii, inclusiv primarii. Potrivit declarației șe­fu­lui Direcției Județene de Cadastru Vâlcea, Gheorghe Dumitrașcu (foto), în urma dis­cuțiilor cu reprezentanții prima­rilor comunelor din România, cu cei de la Agenția Națională de Cadastru, se fac demersuri pentru modificarea sumei, fiind înștiințați, în acest sens, și parlamentarii.