DJST VÂLCEA A ANUNȚAT REZULTATELE concursului local de proiecte


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea (DJST) au anunțat că, în perioada 17 mai – 30 iunie 2021, prin inspectorii Compartimentului de Tineret, instituția a organizat a doua ediție a acțiunii intitulată «Tineri implicați». Obiectivul proiectului a fost creșterea abilităților de scriere de proiecte pentru 11 reprezentanți ai O.N.G.-urilor de și pentru tineret din județul Vâlcea. Ei și-au îmbunătățit cunoștințele teoretice și abilitățile practice de scriere de proiecte pentru tineri, exersându-le inclusiv pe tipul de cerere de finanțare a Ministerului Tineretului și Sportului.
„În fiecare week-end, 11 tineri au urmat un ciclu de 10 sesiuni teoretice și practice, în urma căruia au deprins, în mod interactiv, noțiuni de bază în scrierea proiectelor dedicate tinerilor, ce ar putea obține finanțare. Pe toată durata activității, persoanele implicate au respectat regulile de prevenire și combatere SARS-CoV2, prin purtarea măștii, dezinfectare regulată, distanțare și termoscanare. Rezultatele bune obținute prin organizarea celei de-a a doua ediții a proiectului «Tineri implicați» și impresiile tinerilor colectate prin completarea chestionarului final ne determină să anunțăm că vom continua această activitate și în anul următor, cu atât mai mult cu cât participanții au depus deja proiecte în vederea obținerii finanțării, în cadrul Concursului Local de Proiecte organizat de Ministerul Tineretului și Sportului”, ne-au anunțat reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea.
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al DJST Vâlcea