DISTRIBUȚIE OLTENIA pune la dispoziția furnizorilor de energie electrică o platformă online pentru acces permanent la istoricul de consum al clienților din Oltenia


Soluția tehnică implementată de către reprezentanții Distribuție Energie Oltenia ajută furnizorii să consulte oricând istoricul de consum al clienților lor. Astfel, clienții vor avea acces la cantitățile lunare reale de consum rezultate din citirea aparatelor de măsură. Beneficiul major pentru clienții de energie electrică este că atât furnizorii, cât și Distribuție Oltenia pot sesiza cu mai multă ușurință cazurile în care există diferențe mari între consumul real și cel estimat de energie de la un loc de consum. Rezultatul final vizat este diminuarea diferențelor dintre valorile facturilor de estimat și cele de regularizare și reducerea impactului financiar pentru utilizatorii finali (clienții casnici și non casnici).

De ce e important ca valorile de consum din convenția de estimat să fie cât mai aproape de valorile reale de consum?

În lunile în care citirea aparatelor de măsură nu este posibilă (citirile periodice realizându-se de OR – operatorul de rețea la fiecare trei luni pentru clienții casnici), utilizatorii finali au opțiunea de a transmite indexul autocitit către furnizorii de energie în perioada menționată pe factură. În acest fel, facturile emise reprezintă consumul real al utilizatorilor.
În lipsa transmiterii indexului autocitit, pentru situația în care nu se realizează citirea contorului, utilizatorii finali primesc facturi estimate conform convențiilor încheiate la contractul de furnizare energie electrică. Prin intermediul platformei, Distribuție Oltenia poate identifica diferențele dintre consumul estimat și cel real și poate efectua corecțiile necesare, direct în platformă.
Platforma realizată de Distribuție Oltenia este disponibilă online la https://www.distributieoltenia.ro/ro/suport/conventie-consum.html, iar accesul este permis gratuit furnizorilor în baza unei adrese de e-mail și a unei parole.
Încă de la începutul anului 2022, Distribuție Oltenia le-a creat și transmis credențialele de logare tuturor furnizorilor de energie. Aceștia pot accesa platforma pentru orice loc de consum din Oltenia pentru care a fost încheiat un contract de distribuție. În plus, furnizorii pot consulta platforma și în cazul potențialilor clienți (cu informarea și acceptul acestora)

Ce mai pregătește Distribuție Oltenia în beneficiul consumatorilor de energie?

În prezent, operatorul regional de distribuție dezvoltă o platformă care le va permite și consumatorilor de energie (utilizatorilor finali) să-și consulte consumurile lunare, dar și curbele de consum înregistrate de contoarele inteligente cu transmisie de date.
Totodată, în prima parte a anului, Distribuție Oltenia va finaliza dezvoltarea tehnică necesară care îi va permite să actualizeze valorile estimate de consum dacă se constată diferențe semnificative în cantitățile solicitate de utilizatorul final și cantitățile reale, măsurate la locul de consum.
• Divizia Oameni și Brand a Distribuție Oltenia

Posting....