Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 iulie 2019

Directorul Romsilva, George Mihăilescu, nu-și schimbă părerea: „În concepția mea, păstrăvăria nu poluează”


Advertisements

Directorul Romsilva, vâlceanul George Mihăilescu, continuă să creadă că păstrăvul este un pește de apă curată, fapt pentru care nici păstrăvăria nu poluează. Fostul director al Direcției Silvice Vâlcea consideră că acesta era și cazul păstrăvăriei din Brădișor care, în prezent, în lipsa autorizației, funcționează la sol. Se știe deja că, în urmă cu trei ani, singura păstrăvărie plutitoare din țară, cea de la Brădișor, era închisă pe motiv că păstrăvul polua apa, adică sursa ce alimenta atât localitățile din aval, pe râul Lotru, cât și municipiul Râmnicu Vâlcea.
În momentul în care a fost înființată păstrăvăria, lacul Brădișor nu era sursă de alimentare cu apă pentru aceste localități. Tocmai de aceea, atunci, nu s-a pus problema poluării. Însă, de când a devenit și sursă de alimentare cu apă lucrurile s-au schimbat, apărând și neînțelegerile.
Deși au fost destule «guri» care spuneau, la acel moment, că păstrăvul este un pește de apă curată și că, practic, nu poluează, reprezentanții Gărzii de Mediu Vâlcea erau de cu totul altă părere. Păstrăvăria a fost închisă, dar directorul actual al Romsilva, George Mihăilescu, speră ca lucrurile să nu rămână așa și, poate cu timpul, cu toții vor înțelege că nu este vorba despre poluare.
„În concepția mea, păstrăvăria nu poluează. Trebuie convins însă convins și Parlamentul pentru a legifera în acest sens. Sunt țări care au avut câștig de cauză pe un astfel de subiect. Avem însă lupte de dat”, a declarat George Mihăilescu. Spre exemplu, Italia este una dintre țările care a ajuns la concluzia că păstrăvul este un pește de apă curată și a câștigat «bătălia» dusă cu cei care doreau ca păstrăvăriile de acolo să aibă o soartă similară celei de la Brădișor.

La sol sau plutitoare, păstrăvăria de la Brădișor duce tradiția mai departe

De la închiderea platformelor plutitoare ale păstrăvăriei, care, după cum am amintit mai sus, nu aveau autorizație de mediu au trecut trei ani. Păstrăvăria a continuat să funcționeze neîntrerupt pe ansamblul de la sol. Au fost reamenajate cu mult efort 12 bazine mari și alte 10 mici, care au asigurat în continuare pește proaspăt pentru persoane fizice și juridice. În context este de amintit faptul că anul acesta se împlinesc nu mai puțin de 34 de ani de la înființarea păstrăvăriei Brădișor.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate