Din cauza neînțelegerilor cu soția, un râmnicean a devenit piroman de ocazie


Sâmbătă, în jurul orei 15.00, în cartierul Căzănești a fost semnalat un incendiu. La fața locului au ajuns trei echipaje, două de pompieri și unul SMURD, 12 subofițeri și un ofițer, flăcările manifestându-se în interiorul locuinței la momentul în care au sosit pompierii. Din primele cercetări, se pare că proprietarul a incendiat casa. Acesta a pus foc în mod intenționat în urma unor neînțelegeri cu soția. Focul provocat de acesta a distrus bunuri de uz gospodăresc. După stingerea incendiului, proprietarul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea pentru investigații psihiatrice.