Din 2019, Legea risipei alimentare se va aplica, dar nu va mai fi obligatorie pentru operatorii economici


Adoptată în 2016, legea a intrat puțin în vigoare anul trecut, dar în lipsa unor norme de aplicare nu s-a putut aplica efectiv, așa că a fost suspendată. Pentru că e programată să intre iar în vigoare la 1 iulie, deputații au dat azi votul decisiv pentru amânarea ei până în februarie 2019. Totodată, s-a decis și eliminarea caracterului obligatoriu al acestei legi pentru operatorii din sectorul agroalimentar.
Avocatnet.ro scrie că Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare ar fi trebuit să se aplice de mai multă vreme, dar a fost suspendată de la aplicare de două ori. Conform normelor actuale, ar fi trebuit să intre în vigoare peste câteva zile. Astăzi însă, deputații au dat votul decisiv pe un proiect care mai amână o dată această lege- pentru 2019.
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare prevede că legea se va aplica abia după 1 februarie 2019, timp în care normele de punere în aplicare de care are nevoie această lege să fie adoptate. Prorogarea acestei suspendări trebuie aprobată și de șeful statului ca să se aplice efectiv.
Principala problemă a aplicării acestei legi a fost chiar lipsa acestor norme de aplicare. Anul trecut, ea intrase în vigoare, iar la Ministerul Agriculturii au fost puse pentru scurtă vreme în dezbatere o serie de norme care erau mai mult decât ambigue, ce făceau aplicarea ei și mai dificilă. Proiectul de norme a fost retras rapid și s-a ajuns la suspendarea aplicării legii.
Prin acest proiect de lege care cuprinde prorogarea suspendării, adoptat azi de deputați, se mai introduc în lege și anumite modificări. În principiu, se ajunge ca, de la obligația de a lua măsuri de prevenire a risipei alimentare, operatorii economici din sectorul agroalimentar să nu mai fie obligați să ia astfel de măsuri (formularea votată azi de deputați specifică faptul că operatorii pot lua măsuri de prevenire a risipei, dar nu vor mai fi obligați să o facă).
Se clarifică, de asemenea, și care sunt operatorii economici care ar putea lua astfel de măsuri de prevenire a risipei, prin trimiterea la Regulamentul (CE) nr. 178/2002. În regulamentul european, operatorul din sectorul alimentar este definit astfel: „persoanele fizice sau juridice care răspund de îndeplinirea cerințelor legislației alimentare în cadrul întreprinderii cu profil alimentar aflată sub controlul lor”, iar întreprinderea cu profil alimentar e definită ca „orice întreprindere, indiferent dacă are sau nu drept scop obținerea de profit și indiferent dacă este publică sau privată, care desfășoară oricare dintre activitățile legate de orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a produselor alimentare”.
Măsurile de prevenire a risipei, propuse inițial în lege, vor rămâne aproximativ aceleași: responsabilizare, vânzare la preț redus a produselor aproape de expirarea datei durabilității minimale, transferul alimentelor prin donație către operatori receptori. Totuși, magazinelor le va fi recomandat să încerce măcar două acțiuni de prevenire dintre cele întâi enumerate înainte de a se ajunge la distrugerea alimentelor.
Cei care vor primi alimentele prin donație nu vor avea voie să le vândă mai departe, se precizează în proiectul de modificare a legii. Singurele exceptate de la această obligație vor fi asociațiile și fundațiile, întreprinderile sociale sau serviciile sociale ale furnizorilor publici, care vor putea comercializa produsele către consumatorul final, la un preț mai mic. De asemenea, au mai propus deputații, operatorii economici care vor dona alimentele vor beneficia de facilități fiscale: reducerea impozitului, scăderea bazei de impozitare etc.