Deputatul vâlcean Ion Cristinel Marian a semnat moţiunea de cenzură a Guvernului Ponta 3


La începutul acestei săptămâni, toţi cei 21 de deputaţi şi cei trei senatori ai Partidului Poporului Dan Diaconescu au semnat moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal. Printre parlamentarii care au semnat acest document se află şi reprezentatul Colegiului Drăgăşani în Camera Deputaţiolor, Ion Cristinel Marian. Astfel, PP-DD este singurul partid de opoziţie care poate afirma că toţi parlamentarii săi au semnat moţiunea de centură intitulată „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii”.
„PP-DD rămâne consecvent în activitatea sa parlamentară şi îşi face datoria până la capăt faţă de români. Guvernarea Ponta a transformat această ţară într-un ring al bătăliei televizate, premier vs. preşedinte. România nu poate fi descrisă decât în tuşe de negru şi gri. Cum am putea descrie altfel modul în care Victor Ponta dispune discreţionar de banii statului pentru a-i pune la picioarele baronilor locali din PSD, pentru a-şi asigura astfel sprijinul pentru cadidaturadin toamnă la alegerile prezidenţiale. Miza premierului este una pur electorală, nicidecum axată pe situaţia economică a ţării”, se arată în comunicatul oficial emis de către conducerea Partidului Poporului – Dan Diaconescu.