Deputatul Mazilu informează că s-a avizat favorabil proiectul de lege privind egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi


Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani. „Proiectul aprobat mai prevede că această creştere a vârstei de pensionare la 65 de ani va fi făcută eşalonat, până în 2035 la femei, astfel încât, începând cu anul respectiv, vârsta de pensionare a femeilor şi a bărbaţilor va fi egală. Măsurile acestea pornesc de la recomandările Comisiei Europene, similare pentru toate statele membre, însă Guvernul Ponta le adaptează, le introduce treptat şi le însoţeşte de măsuri complementare, astfel încât să fie cât mai uşor de suportat pentru populaţie”, declară deputatul Dan Mazilu. Parlamentarul UNPR spune că Guvernul este conştient de faptul că orice creştere a vârstei de pensionare este o măsură dificilă pentru cei vizaţi şi, tocmai de aceea, va avea grijă să propună măsuri şi politici care să ajute adaptarea populaţiei la această situaţie. „A fost gândit deja un ritm foarte scăzut de creştere, care să fie cât mai simplu de tolerat. Egalizarea graduală, până în 2035, negociată cu Comisia Europeană, este cea mai bună dovadă a faptului că se doreşte cu adevărat ca societatea să se adapteze cât mai uşor la aceste cerinţe cu care se confruntă toată Uniunea Europeană. Mai trebuie spus că, deşi Uniunea Europeană a recomandat ca egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi să se realizeze mai rapid, Ministerul Muncii din Guvernul Ponta a negociat ca acest lucru să aibă loc până în 2035, pentru ca România să se poată pregăti pentru o astfel de măsură. S-a optat pentru anul 2035 pentru că atunci vor îndeplini condiţiile de pensionare femeile născute după anul 1970, a căror întreagă carieră va fi realizată începând cu anul 1992”, a mai spus Mazilu.