Deputatul Mazilu avertizează: „Reabilitarea DN 67B tinde să sfârșească pe lista proiectelor finanțate, dar abandonate”


La solicitarea cetăţenilor din zona Bălceşti, deputatul Dan Mazilu i-a cerut explicaţii ministrului Transporturilor, Iulian – Ghiocel Matache, privind amânarea începerii lucrărilor de reabilitarea a Drumului Naţional 67B. „Acest drum național leagă Târgu Jiu de Drăgășani și Drăgășani de Pitești, străbătând numeroase localități din patru județe, respectiv Gorj, Vâlcea, Olt și Argeș. Pentru cei 189,2 kilometri ai DN67B au fost deja alocați, potrivit Legii nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, 9.500 mii lei, sumă în limita căreia antreprenorul desemnat poate executa lucrări în acest an. Cu toate că modernizarea drumului național DN67B între localitățile Scoarța și Pitești face parte din «Lista obiectivelor de investiții cu finanțare de la bugetul de stat» pe anul în curs și, potrivit calendarului de implementare a proiectului acestuia, s-a obținut avizarea CTE-CNADNR a documentației tehnice pentru construirea podului DN67B km 175+822 peste Valea Răchita din Poiana Lacului, nu s-a demarat nici o lucrare până în prezent. De asemenea, s-a stabilit ca durata de execuție a lucrărilor să fie de şase luni, însă având în vedere că deja ne aflăm la finalul lunii septembrie și condițiile meteo se înrăutățesc, reabilitarea lui DN67B tinde să sfârșească și ea pe lista proiectelor aprobate, finanțate, dar abandonate”, a transmis Mazilu.