Deputatul Lovin solicită înființarea unui spital sau a unui centru de permanență


• interpelarea a ajuns pe masa ministrului Sănătății
Recent, deputatul ALDE Vâlcea, Dumitru Lovin, i-a solicitat ministrului Sănătăţii să precizeze care sunt condiţiile în care se poate deschide, în orașul Bălceşti, un spital sau un centru de permanenţă. De asemenea, parlamentarul a solicitat să îi fie prezentate și soluţiile de finanţare care ar exista pentru înființarea unei astfel de unităţi.
Prin interpelarea sa, deputatul Lovin i-a amintit ministrului că unitatea sanitară închisă în anul 2011 deservea peste 55.000 de locuitori din sudul judeţului, iar în perioada scursă de atunci, nu de puţine ori, s-a întâmplat ca unii pacienţi să-şi piardă şi viaţa, fie la poarta fostului spital, fie în drum spre alte unităţi sanitare – Drăgăşani, Horezu, Râmnicu Vâlcea sau Craiova.
„Aceste spitale nu doar că se află la distanţe mari de Bălceşti, dar presupun şi un transport în condiţii periculoase, deoarece căile de acces către aceste oraşe (DN 65C şi DN 67B) sunt pline de cratere. În plus, adesea, o oră sau două pot face diferenţa între viaţă şi moarte. De ani de zile, locuitorii din zona Bălceşti, cu toate că plătesc taxe şi impozite ca şi ceilalţi români, sunt privaţi de servicii medicale. Ei se numără, dacă vreţi, printre cei 6 milioane de cetăţeni ai acestei ţări care nu beneficiază de prevederile Articolului 34 din Constituţie – Dreptul la ocrotirea sănătăţii, instituţiile statului fiind cele în culpă”, a semnalat liderul ALDE Vâlcea.
În opinia sa, construirea unor spitale regionale, nu se ştie peste câţi ani, nu va creşte accesul românilor din zonele izolate şi mai puţin dezvoltate la serviciile medicale, ci dimpotrivă, pentru că vor absorbi o mare parte din bugetul alocat pentru sănătate. „Sunt oameni pentru care o simplă deplasare până la Craiova înseamnă un efort financiar imens. De aceea, eu revin la ideea iniţială. Clădirea fostului spital de la Bălceşti s-a păstrat în condiţii foarte bune, la fel şi aparatura medicală. Din ce am văzut, imobilul a fost recondiţionat şi sunt sigur că se găsesc şi medici care să deservească noul spital sau centru de permanenţă. Asta înseamnă că eforturile pentru deschiderea unei unităţi medicale nu ar fi foarte mari. Trebuie doar să existe voinţă politică şi o preocupare reală faţă de soarta acestor oameni”, a mai precizat deputatul Dumitru Lovin, cerându-i ministrului să-i comunice cât mai rapid în ce condiţii se poate deschide un spital sau un centru de permanenţă la Bălceşti şi ce soluţii de finanţare ar exista pentru astfel de unităţi sanitare.