Deputatul Eugen Neață, din nou aproape de locuitorii județului


Încă de la începutul acestui an, deputatul vâlcean Eugen Neață și-a reluat activitățile din mijlocul comunităților din județul nostru. Recent, parlamentarul a vizitat, încă o dată în calitate oficială, chiar comuna natală, Stoilești. Aici, Eugen Neață s-a întâlnit cu primarul Florin Ionescu, dar și cu mai mulți locuitori ai comunei.
Să vedem ce a transmis deputatul Eugen Neață în urma acestei vizite: „În această perioadă, mi-am propus să mă deplasez în teritoriu, să aflu problemele administrațiilor publice locale, să îmi ofer sprijinul și ajutorul primarilor din județ. Pentru că am o responsabilitate și o datorie mare față de cei care au avut încredere în mine și mi-au acordat votul, vreau să contribui la rezolvarea problemelor din localitățile județului. Una din cele mai mari datorii o am față de părinți și profesori. Ei sunt oamenii care mi-au fost tot timpul aproape, m-au îndrumat și au contribuit la formare mea ca om. De aceea, am ales să petrec o zi alături de aceste persoane minunate, care locuiesc în cea mai frumoasă comună, comuna mea natală, Stoilești. Am străbătut alături de primarul Florin Ionescu, satele din Stoilești. Am revăzut persoane dragi mie, am stat de vorbă, mi-au spus cum se descurcă și cât de mulțumiți sunt de primarul Florin Ionescu. Sunt foarte multe lucruri care trebuie rezolvate, iar acestea atârnă pe umerii primarului. Vreau să știe că nu este singur. Are sprijinul meu în toate proiectele pe care vrea să le realizeze”.

Neață: „Îl asigur pe primarul Florin Ionescu de tot sprijinul meu”

Tot în urma vizitei derulate în Stoilești, deputatul Eugen Neață a mai precizat: „Florin Ionescu este primarul care a reușit să dezvolte localitatea. A introdus apa curentă, a asfaltat drumurile și are în derulare o serie de proiecte, astfel încât oamenii din Stoilești să poată trăi decent. Este preocupat în permanență să exceleze și asta se vede prin proiectele finalizate. Mi-a spus ce și-a propus pentru acest an: continuarea dezvoltării localității și identificarea unor soluții pentru asigurarea locurilor de muncă oamenilor din comună. Un prim pas este făcut prin parteneriatul cu firma Faurecia. Îl asigur de tot sprijinul meu și am convingerea ca împreună vom realiza lucruri bune pentru comuna noastră! (….) Oamenilor minunați din Stoilești le transmit că voi rămâne la fel de activ în Parlamentul României, aproape de ei și preocupat pentru rezolvarea problemelor ridicate de ei!”.