De pe scenă, în birou: Tavi Costin, manager interimar la Teatrul „Anton Pann”


• cu 31 de voturi în favoarea sa, actorul de 27 ani este pariul public al preşedintelui CJ Vâlcea
Teatrul „Anton Pann” are, de vineri dimineaţa, un nou manager. Octavian Costin (foto, dreapta), actor în cadrul instituţiei conduse până recent de către regizorul Adrian Roman, a fost propunerea liderului legislativului judeţean şi a primit doar un singur vot împotrivă.
Botoşănenean la origine, absolvent de UNATC, actor la „Anton Pann” de patru ani de zile, Tavi a fost un talent precoce. Se poate spune că a început să joace teatru când abia învăţase să vorbească. De la cinci ani, a urcat de zeci de ori pe scena Teatrului „Eminescu”, uneori chiar alături de tatăl său, Volinaş Costin, directorul artistic al Teatrului „Mihai Eminescu”. La 18 ani, Tavi participase deja la peste 25 de festivaluri şi concursuri de teatru din ţară de unde a venit întotdeauna cu premii.
„Pentru mine, teatrul nu este neaparăt o meserie, ci mai degrabă un mod de viaţă. Teatrul mă ajută să mă descopăr pe mine însumi”, aşa se prezenta lumii artistice după cele dintîi premii adunate încă de pe băncile liceului.
Spectacolul „Femei/ Bărbați”, în regia lui Vlad Massaaci, a reprezentat debutul său pe scena de la „Anton Pann”, dar figura sa este mult mai cunoscută din producţiile TV „Las Fierbinţi” sau „În puii mei”.
Vineri, după votul aleşilor, Costin a spus: „Am 27 de ani, sunt actor, am absolvit UNATC, sunt angajat al teatrului de patru ani. Conduc un ONG care a câştigat multe proiecte culturale. Am reuşit să atragem multe fonduri din sectorul privat în Bucureşti, unde activăm. Domnul Roman este cel care m-a descoperit ca actor şi m-a adus aici, iar relaţia noastră este una colegială. Legat de culoarea mea politică, ea nu există…”.