„DE CE NU SE FOLOSEȘTE ROMÂNIA de oportunitățile pentru a deveni independentă energetic?


Sună o întrebare pe care Daniela Oteșanu i-a adresat-o ministrului Virgil Popescu
Recent, Daniela Oteșanu, deputat de Vâlcea i-a adresat ministrului Energiei, Virgil Popescu, o întrebare de mare actualitate, însă la care răspunsul este mai dificil de formulat. Concret, reprezentanta județului nostru în Parlamentul României l-a întrebat pe deținătorul portofoliului de la Energie „De ce nu se folosește România de oportunitățile actuale pentru a deveni independentă din punct de vedere energetic, iar apoi exportatoare de gaze naturale și energie verde?”.
„Având în vedere că, în ultimii cinci ani, în România nu s-a mai montat nicio turbină eoliană, producția de gaze a României a scăzut cu 20%, țara noastră devenind importator net de energie în ultimii trei ani, care sunt motivele pentru care nu se urgentează cadrul legal și rezolvarea aspectelor tehnice pentru realizare de investiții concrete care să conducă la independența energetică a țării noastre și în următorii ani la dezvoltarea unor capacități de producție și export a resurselor de gaze, energie electrică și energie verde? Ați pregătit o strategie concretă și care poate fi implementată în cel mai scurt timp, astfel încât România să joace un rol important la nivel european, acela de producător semnificativ de gaze naturale. Așa cum știți în contextul tranziției energetice, fenomen accelerat chiar de războiul de la graniță, gazul va juca un rol cheie în domenii precum hidrogenul sau producerea de energie electrică cu emisii reduse de carbon, unde la fel România are foarte multe oportunități pe care trebuie să le fructifice cât mai repede posibil”, se arată în prima parte a interpelării pe care Daniela Oteșanu i-a transmis-o ministrului Energiei.

Ministrul a fost întrebat și dacă, în următorii doi ani, are „planuri concrete în vederea creșterii investițiilor în energia verde”

Tot în cadrul acestei interpelări, Daniela Oteșanu i-a reamintit ministrului despre cât de importantă este urgentarea implementării proiectelor care ar genera energie verde pentru țara noastră. În plus, dacă aceste proiecte care ar permite extinderea surselor de energie regenerabilă din țara noastră s-a concretiza, valoarea cumulată a investițiilor ar fi una extrem de ridicată, care ar ajunge la 10 miliarde de euro și ar genera crearea multor mii de locuri de muncă.
„În urma consultării mai multor analize de specialitate, am constatat că proiectele de energie verde care pot fi implementate în România în următoarea perioadă însumează peste 10 miliarde de euro, companiile din domeniu fiind pregătite să intre pe această piață. Însă, este datoria statului român prin Ministerul Energiei de a genera politici publice care să corecteze dezechilibrele actuale din piața energiei prin investiții în infrastructura de transport și prin cadrul normativ care să permită extinderea surselor de energie regenerabilă. După cum se cunoaște, aceasta este energia cea mai ieftină, curată și cu potențial nelimitat. Ce proiecte și planuri concrete ați pregătit pentru următorii doi ani în vederea creșterii investițiilor în energia verde, care este, după gaz, al doilea segment energetic cu potențial uriaș de dezvoltare pe care România îl are la îndemână pentru a-și echilibra deficitul de producție și pentru a redeveni exportator de energie în regiune? Solicit răspuns în scris”, se arată în finalul interpelării pe care Daniela Oteșanu i-a adresat-o lui Virgil Popescu.