Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 martie 2020

Dan Ponoran va asigura coordonarea integrată a tuturor unităților spitalicești din județ


Prin ordin al prefectului județului Vâlcea, domnul Tiberiu Costea, începând de astăzi, 23 martie 2020, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea, dr. Dan Ponoran, va asigura coordonarea integrată a măsurilor ce trebuie luate, potrivit dispozițiilor autorităților publice centrale, la nivelul tuturor unităților spitalicești din județ pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus.
Astfel, potrivit Ordinului nr. 207/23.03.2020, managerul SJU Vâlcea va fi cel care, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică, se va ocupa, în regim de urgență, de identificarea și evaluarea necesarului de medicamente, materiale și substanțe de protecție de la nivelul celor șase spitale din județul Vâlcea, totodată, el fiind și cel care va coordona și aviza procedurile de achiziție publică derulate de către aceste unități sanitare.
De asemenea, dr. Dan Ponoran și DSP Vâlcea vor coordona mangementul cazurilor medicale pentru spitalele suport, precum și organizarea și desfășurarea activității specifice funcționării rețelei de suport a Spitalului Județean de Urgență de către celelalte unități spitalicești.
Cele șase unități spitalicești care intră sub incidența acestui ordin al prefectului județului Vâlcea sunt: Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul Municipal „Costache Nicolescu” Drăgășani, Spitalul Orășenesc Horezu, Spitalul Orășenesc Brezoi, Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești și Spitalul de Psihiatrie Drăgoești.
Dispozițiile acestui ordin vor fi valabile pe toată perioada în care, în România va fi stare de urgență.

Râmnicu Vâlcea, 23 martie 2020

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate