Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 septembrie 2021

Damila poate redeveni liderul Seriei Vest în acest week-end


faza_Damila• CS Mioveni – Damila Măciuca (sâmbătă, de la ora 11.00)

După un debut furtunos de campionat, în care au înregistrat patru victorii din tot atâtea posibile, pentru fotbaliştii pregătiţi de Erik Lincar au urmat două etape în care au bifat doar remize: 2-2 în compania arădenilor de la UTA şi 0-0 pe propriul teren, în faţa celor de la ACS Poli Timi­şoara. Însă, aceste rezultate pot fi catalogate cu siguranţă drept unele foarte bune, Damila ocupând pentru o etapă prima poziţie în ierarhia Seriei Vest, chiar dacă trupa din comuna Măciuca este o nou-promo­vată în eşalonul al doilea valoric al fotbalului românesc. De altfel, cam­pio­natul Seriei Vest poate fi conside­­rat unul al surprizelor, două formaţii venite din Liga a III-a făcând legea în această întrecere, ocupând pentru moment singurele poziţii care asigură prezenţa, din sezonul viitor, în Liga I: Corona Braşov şi Damila Măciuca.

Deşi se află la o distanţă de trei puncte în spatele celor de la Corona, alb-verzii din sudul judeţului nostru au şansa de a se reinstala, după runda a VIII-a (cea programată la sfârşitul aces­tei săptămâni), în „fotoliul” de li­der al seriei, profitând astfel de faptul că formaţia din Braşov nu va evolua rundă curentă, fiind obligată să stea, neavând adversar (Damila a fost nevoită să stea în etapa a II-a). Însă, până la revenirea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, gruparea din comuna Măciuca mai are un „hop” serios de trecut. Sâmbătă, 20 octom­brie, cu începere de la ora 11.00, ele­vii tehnicianului Erik Lincar vor evolua pe stadionul din oraşul Mioveni, în compania unei foste prim-divizionare, Club Sportiv din localitate. În apa­­ren­ţă, duelul cu argeşenii nu ar trebui să fie unul care să pună mari probleme fotbaliştilor din Măciuca, CS Mioveni având un debut total ratat de cam­­pio­nat, zbătându-se după primele şapte etape în subsolul clasamentului, cu numai patru puncte acumulate şi fără vreo victorie obţinută. Însă, nu trebuie uitat faptul că la CS Mioveni se mai regăsesc câţiva dintre fotbaliştii care în sezonul trecut evoluau în compa­­­­nia unor nume grele de pe prima „scenă” a fotbalului românesc, iar experienţa acumulată de aceştia s-ar putea dovedi extrem de importantă într-o partidă cu Damila Măciuca, ştiut fiind faptul că Erik Lincar are sub comandă mai mulţi jucători care abia acum se află la prima lor experienţă în liga secundă.

Programul etapei a VIII-a

Unirea Alba Iulia – Alro Slatina

19 octombrie, ora 15.00

Poli Timişoara – Luceafărul Oradea

19 octombrie, ora 17.00

FC Maramureş – FCM Târgu-Mureş

FC Bihor Oradea – FC Argeş Piteşti

CS Mioveni – Damila Măciuca

20 octombrie, ora 11.00

UTA Arad – CSM Râmnicu Vâlcea

20 octombrie, ora 13.00

ACS Corona Braşov va sta

FC Timişoara s-a retras din campionat

Voinţa Sibiu s-a retras din campionat

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized